
Social
Români inculpați pentru trafic masiv de cocaină în Marea Britanie
dover.jpg

Drogurile au fost găsite în corpul unui autocar înmatriculat în România, cu 43 de persoane la bord, de către un câine al poliției special antrenat pentru detectarea de narcotice.
Frații Gheorghe (35 de ani) și Ioan (52 de ani) Buciuta au compărut în fața Curții de Magistrați de la Folkestone, sub acuzația de tentativă de import de droguri ilegale, iar instanța, echivalentul judecătoriei, s-a desesizat dată fiind gravitatea infracțunii și a trimis dosarul spre judecare Curții Coroanei, echivalentul tribunalului, de la Maidstone, unde ambii inculpați vor compărea vineri 26 iunie în stare de arest.
Un al treilea român în vârstă de 26 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost eliberat pe cauține, fiind cercetat în continuare de către Agenția Națională de combatere a Crimei Organizate (NCA).
Dover, situat pe coasta de sud-est a Angliei, este cel mai mare port de trafic de pasageri și aici sunt confiscate anual droguri ilegale în valoare de sute de milioane de lire.
În ultimii ani, odată cu sporirea numărului de români care circulă în Marea Britanie, pe aici intră și ies numeroase rute de autocare care fac legătura cu România.