Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Îngrijorare franco-britanică din cauza imigranților ilegali din zona Calais

baraj_politie_calais.jpg

Poliția franceză încearcă să îi împiedice pe imigranții ilegali să intre în Eurotunel
Poliția franceză încearcă să îi împiedice pe imigranții ilegali să intre în Eurotunel
Image source: 
Reuters

Soluționarea problemei imigranților care încearcă să ajungă în Marea Britanie prin zona Calais este o ”prioritate absolută” a Parisului și Londrei. Afirmația apare într-o declarație comună a ministrului de interne francez Bernard Cazeneuve și omologului britanic Theresa May.

Aproximativ 400 de tentative de intrare în Eurotunel ale imigranților care doresc să ajungă în Marea Britanie au fost înregistrate în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Calais, au anunțat surse ale poliției.

Prezența imigranților a necesitat întreruperea traficului prin tunelul de sub Canalul Mânecii timp de 5 ore.

Aceste încercări ale imigranților de a intra în Eurotunel au fost din ce în ce mai multe în ultimele săptămâni. De la începutul lunii iunie, nouă imigranți ilegali și-au pierdut viața în tunelul de sub Canalul Mânecii sau încercând să pătrundă în acesta.

”Lucrurile sunt clare: încetarea acestei situații este o prioritate absolută. Cele două guverne ale noastre sunt hotărâte să realizeze aceasta împreună”, au declarat cei doi miniștri de interne francez și britanic, care au avut recent o întrevedere la Londra.

În cursul acesteia, guvernul britanic anunțat alocare a încă 10 milioane de euro pentru întărirea securității la terminalul de îmbarcare pentru Eurotunel, din Coquelles, ținta a mai multor mii de tentative de intrare în ultimele zile.

Construirea de noi bariere, întărirea forțelor de ordine, ”toate aceste măsuri merg în același sens și transmit un semnal puternic: granițele noastre sunt sigure și contrabandiștii comit o infracțiune aducând la Calais imigranți despre care știu că nu vor putea merge mai departe”, se arată în declarația celor doi miniștri publicată de Journal du dimanche.

În fiecare lună, Parisul și Londra asigură ”revenirea din Calais în țara lor de origine a 200 de imigranți care nu pot să beneficieze de dreptul de azil”, au menționat Bernard Cazeneuve și Theresa May.

În fața acestei problemei, este necesară o coordonare a țărilor europene, situația din Calais nu vizează ”numai țările noastre”, au subliniat cei doi responsabili. ”Numeroși imigranți prezenți la Calais pentru a încerca să ajungă în Marea Britanie au trecut de fapt prin Italia, Grecia sau alte țări. Franța nu este pentru ei decât o țară de tranzit”, au explicat cei doi miniștri de interne.

Potrivit acestora, ”orice răspuns durabil la presiuni de imigrație se bazează pe reducerea numărului de persoane care părăsesc Africa pentru a ajunge în Europa din motive economice”.