Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


În jur de 3500 tineri moldoveni vor ajunge la studii în România, în toamnă

În R.Moldova, în jur de 3.500 de tineri și-au depus dosarele pentru studii în România. Astfel, Comisia mixtă care și-a desfășurat activitatea la Bălți, Chișinău și Cahul, în perioada 17-31 iulie, a preluat pentru învățământul preuniversitar 696 de dosare, iar pentru cel universitar 2765 de dosare. Rezultatele referitoare la admiterea pe locurile subvenționate de statul român, în anul școlar/universitar 2015 – 2016, în regim cu bursă și fără bursă vor fi disponibile după data de 1 septembrie, pe pagina electronică a Ministerului Educației și Cercetării Științifice din România.

Adolescenții din R.Moldova vor să facă o facultate peste Prut pentru că, după absolvire, există mai multe perspective de cariera, șanse mai mari pentru angajare,spun ei. În plus, diploma obținută la o universitate în România este mai bine cotată în țările Uniunii Europene. Sunt motivați să studieze pentru ca iau și o bursă mai mare decât în R.Moldova. Bursa acordată elevilor şi studenţilor din R. Moldova presupune o alocaţie lunară de 65 de euro şi 85 de euro pentru masteranzi şi doctoranzi, precum şi acoperirea taxelor de şcolarizare şi cazare. Pentru moldoveni au fost distribuite locuri în 45 de universități din România.

Mulți dintre absolvenții din România, nu doar că s-au întors în R.Moldova, dar ocupă și poziții foarte importante în cadrul administrației centrale sau în viața publică din R.Moldova, afirmă ambasadorul român, Marius Lazurcă. Un exemplu elocvent în acest sens ar fi Alexandru Tănase care a absolvit facultatea de drept la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum este președintele Curții Constituționale din R.Moldova, după ce a fost ministru al Justiției.

Există discipline pentru care e un interes foarte mare, dar sunt și discipline care nu sunt solicitate, în măsura în care sunt oferite. În general, facultatea de drept, dar și medicina sunt la mare căutare. În acest an, tinerii din R.Moldova au putut să-și depună dosarele la matematică și științele naturii, științele umaniste și arte, științele sociale și inginerești, științele biologice. Ambasadorul român, Marius Lazurcă menționa înainte de sesiunea de admitere că oferta României nu poate fi adaptatăîn fiecare an, în funcție de așteptările tinerilor sau ale părinților. ”Există discipline la modă, nici nu dorim să urmărim modele zilei, pentru că nu cred că pe un termen mediu sau lung facem un serviciu tinerilor, dacă inundă piața de exemplu, cu o mulțime de psihologi, care mai târziu nu-și vor găsi de lucru sau absolvenți la drept. Ceea ce încercăm este să privim mai departe decât modele zilei, la nevoile de peste 5-10,15 ani ale pieței muncii din regiunea noastră și să facem, în funcție de această evaluare de perspectivă, oferta noastră”, afirma Lazurcă.

Din cele cinci mii de locuri subvenționate de statul român, 1500 de locuri (cu bursă și fără bursă) au fost destinate pentru învățământul preuniversitar, 2 800 de locuri (cu bursă și fără bursă) pentru studii superioare, ciclul I, dintre care 500 de locuri pentru deținătorii diplomelor de licență din România și 390 de locuri subvenționate de stat, cu bursă pentru extensiunile universitare Bălți și Cahul - 550 de locuri masterat, dintre care 320 de locuri (cu bursă și fără bursă) pentru extensiunile universitare Bălți și Cahul. De asemenea, 25 burse de locuri subvenționate cu bursă pentru rezidențiat, 125 burse de locuri (cu bursă și fără bursă) pentru programele doctorale.