Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Noi fragmente de avion, descoperite pe insula Réunion

O echipă malaeziană a găsit noi fragmente de avion pe insula franceză Réunion, a declarat joi ministrul malaezian al Transporturilor, Liow Tiong Lai, citat de AFP.

Echipa de anchetatori a găsit resturi de hublouri, folii de aluminiu şi perne de scaun de avion.

Noile descoperiri au fost făcute pe insula franceză Réunion, în largul Oceanului Indian, în cadrul căutărilor epavei avionului Boeing 777 care efectua zborul Malaysia Airlines 370 (MH370).

Malaysia a anunţat joi că fragmentul de avion găsit pe Insula Réunion provine de la Boeingul dat dispărut în urmă cu 17 luni.

Familii ale unor victime chineze au afirmat însă că se îndoiesc serios de "certitudinile" autorităţilor de la Kuala Lumpur.

La rândul lor, autorităţile australiene, care conduc operaţiunile internaţionale de căutare a avionului s-au declarat convinse că efectuează căutări în locul potrivit.

Descoperirea fragmentului de aripă "pare să arate că avionul s-a prăbuşit aproximativ acolo unde credem că s-a prăbuşit, iar asta arată pentru prima dată că suntem poate un pic mai aproape de rezolvarea acestui mister descurajator", a declarat joi premierul australian, Tony Abbott.

Parchetul din Paris (patru dintre victime sunt cetăţeni francezi) se arată însă prudent, evocând "dovezi foarte puternice" potrivit cărora fragmentul de avion descoperit acum câteva zile provine de la Boeingul 777 Malaysia Airlines, care efectua zborul MH370.