Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sanitas cere salarii mai mari şi pentru anagajaţii din Asistenţa Socială

camin-batrani-2-carei.jpg

Image source: 
www.buletindecarei.ro

Federația Sanitas solicită sprijinul ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, pentru creșterea salariilor personalului din Asistența Socială. E vorba de mii de cadre medicale care lucrează în instituţii sociale subordonate însă ministerelor muncii şi afacerilor interne.

Federaţia Sanitas a lansat un apel către ministrul sănătăţii să intervină pe lângă colegii săi de la ministerul muncii şi ministerul de interne în vederea majorării salariilor cadrelor medicale care lucrează în sistemul de asistenţă socială. E vorba de medicii şi infirmierele care lucrează în căminele de bătrâni, centrele sociale sau chiar unele case de copii cu nevoi speciale. Veniturile acestora sunt aproape de cel minim pe economie şi ar fi firesc ca ele să ajungă la acelaşi nivel cu cele din sistemul sanitar, explică la RFI Ştefan Roman, membru în biroul executiv al Sanitas.

« În aceste unităţi de asistenţă socială o parte din personal este de calificare medicală. Sunt medici, asistenţi medicali şi infirmiere şi nouă ni se pare normal ca şi aceştia să beneficieze de o majorare salarială la fel cum beneficiază colegii lor din unităţile medicale cu paturi, unde sunt tratate efectiv numai persoanele bolnave », a explicat la RFI Ştefan Roman.

Salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie, a anunțat marțea trecută, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta. "Putem de la 1 octombrie anul acesta (...) să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar. Asta înseamnă, dacă datele ministerului și ale Casei sunt corecte, 181.000 de persoane în rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale și 12.380 de persoane în ministerele și instituțiile care au propria rețea, Interne, Apărare, SRI și celelalte", a declarat premierul Victor Ponta, într-o conferință de presă alături de ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

 

2455