Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


MAE: Românul răpit în Burkina Faso este în viaţă şi cere ajutor pentru eliberarea sa

Gruparea teroristă al-Mourabitoune a publicat sâmbătă o înregistare video cu ostaticul român Iulian Gherguţ, un agent de securitate răpit la 4 aprilie din nordul Burkina Faso, care face apel la autorităţi să negocieze cu răpitorii pentru eliberarea sa.

Înregistrarea video, care durează mai puţin de un minut, este primul semn de viaţă al ostaticului român, de la răpirea sa, la 4 aprilie, în apropierea unei mine de mangan din Tambao.

În imagini poate fi văzut Iulian Gherguţ, înconjurat de trei bărbaţi înarmaţi, ale căror feţe sunt acoperite de turbane. Mesajul a fost înregistrat în exterior, iar ostaticul în vârstă de 39 de ani se exprimă în limba franceză.

Iulian Gherguţ se prezintă şi spune că este deţinut de al-Mourabitoune, la Tambao, în nordul statului Burkina Faso. El precizează că mesajul a fost înregistrat la 18 august.
El se adresează familiei sale, prezentând numele mamei sale, apoi al tatălui său şi cerându-le să facă totul pentru a facilita eliberarea sa.

El se adresează apoi directorului societăţii Pan African Mineral, pentru care lucra în momentul răpirii, apoi Guvernelor din România şi Burkina Faso. Ostaticul imploră să negocieze cu răpitorii pentru a obţine cât mai rapid eliberarea sa.
Iulian Gherguţ, responsabil cu securitatea minei de mangan din Tambao, situată în provincia Oudalan, în apropierea frontierelor cu Mali şi Niger, a fost răpit la 4 aprilie de cinci persoane înarmate, care au atacat un convoi aflat în misiune de patrulare. Un jandarm şi un şofer au fost răniţi în atacul comis în apropierea minei exploatate de Pan African Minerals, o filială a Timiş Corporation, compania omului de afaceri român Frank Timiş.
Răpirea cetăţeanului român a fost revendicată la jumătatea lunii mai de gruparea jihadistă salafistă Al-Mourabitoune, într-o înregistrare audio difuzată de agenţia mauritană Al-Akhbar, în care a îndemnat "Guvernul român să acorde atenţie serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului".

Mesajul audio a fost difuzat în numele lui Adnan Abou Walid Sahraoui, care se prezintă drept liderul grupării, rivalul algerianului Mokhtar Belmokhtar. Cu această ocazie, Sahraoui şi-a reiterat jurământul de credinţă faţă de gruparea Stat Islamic, semnalând ruptura faţă de Mokhtar Belmokhtar, care şi-a redenumit recent gruparea al-Qaida în Africa de Vest.
MAE transmite că Celula de criză interinstituţională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso studiază în regim de urgenţă autenticitatea materialului video publicat şi confirmă că persoana care apare în înregistrare este cetățeanul român Iulian Gherguţ.

"Celula de criză interinstituțională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso (din care fac parte MAE, SIE, SRI, MApN, Administraţia Prezidenţială), constituită conform "Metodologiei de comunicare şi acţiune pentru instituţiile cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de atacuri teroriste în care sunt implicaţi cetăţeni români aflaţi în afara teritoriului României", aprobată de ședința CSAT din 3 iulie 2013, a luat notă de difuzarea, la data de 29 august 2015, a unui material video cu cetăţeanul român Iulian Gherguţ. Celula de criză interinstituţională s-a reunit imediat ce materialul video a devenit public, a analizat diverse scenarii de evoluţie a cazului şi au examinat acţiunile posibile pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român luat ostatic", precizează MAE.

"Celula de criză interinstituţională studiază în regim de urgenţă autenticitatea materialului video menţionat. Totodată, Celula de criză interinstituţională confirmă că persoana care apare în materialul video este cetățeanul român în cauză. În cazul în care veridicitatea materialului video se confirmă, se poate considera că materialul reconfirmă datele deţinute deja de celula de criză interinstituţională conform cărora cetăţeanul român se află în viaţă şi este în bune condiţii de sănătate", continuă MAE.

Familia cetăţeanului român a fost informată de către Celula de criză interinstituţională cu privire la apariţia materialului video.