Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Litoralul românesc, o domnişoară bătrână, cu minijupă şi machiaj strident

"Niţu Mihaela să iasă pe geam să zică la revedere!". Aşa a început vacanţa mea la mare, anul acesta. O vacanţă pe un litoral românesc aflat în plină schimbare, dar peste care încă pluteşte un aer socialist...

Odată aşezat pe scaunul din trenul ticsit de pasageri, privirea îmi este atrasă de o doamnă cu fruntea transpirată şi care gâfâie, în timp ce târăşte după ea pe culoar câteva bagaje. "Ştie cineva unde este locul 82?". "Mai în spate". Numai că femeia este derutată de un anunţ făcut de un călător din cealaltă direcţie: "Niţu Mihaela să iasă pe geam să zică la revedere!". După ce realizează că-şi caută locul în direcţia greşită, doamna agitată începe să le facă morală pasagerilor fără nici o vină: "Nesimţiţilor! M-aţi trimis aiurea!". Atmosfera e însă destinsă brusc de un bărbat corpolent între două vârste, care-şi suge burta ca să-i facă loc doamnei nervoase căreia îi spune pe un ton miştocăresc: "Da, doamnă, nişte nesimţiţi! N-ai cu cine, dom'le, n-ai cu cine!". "Nişte ţărani!", continuă femeia în timp ce-şi trecea bagajele voluminoase peste picioarele şi capetele pasagerilor din drumul ei spre locul 82. "Da' tu de unde eşti?", întreabă ironic bărbatul. "Eu sunt din Piaţa Rosetti", răspunde femeia pe un ton afectat, remarcat imediat de domnul corpolent: "Mamăăă, zici că eşti din Manhattan şi noi din Zimbabwe!".

Încet-încet, atmosfera devine relaxată. Trenul se pune în mişcare, iar călătorii încep să-şi facă vânt cu ce apucă, evantaie, foi de hârtie, pălării, toropiţi de căldura sufocantă din vagon.

 

Unde-i gara?!

 

Ca să ajungem la Jupiter, trebuie să coborâm la Neptun, de unde să luăm un taxi. Un călător la vreo 50 de ani ne spune pe un ton foarte sigur că trebuie să ne dăm jos la Neptun-gară, nu la Neptun-haltă. Adică la a doua staţie, nu la prima... Convinşi de siguranţa domnului, ne îndreptăm spre uşă. Când ajungem, scoatem preventiv un cap pe geam şi... nu vedem nimic: la Neptun-gară... nu e gară! E doar un câmp. Naşu' ne spune că gara era la Neptun-haltă. Deci dacă am înţeles eu bine, gara e la Neptun-haltă, iar halta la Neptun-gară...

 

Jupiter, între hamsii prăjite şi chelneri amabili

 

Odată ajunşi pe litoral, constatăm că Jupiter e o staţiune în schimbare, dar într-o schimbare destul de ciudată. Ca o melodie de Corina Chiriac, pe ritmuri electro... Iar situaţia nu e deloc diferită în alte staţiuni ca Neptun, Venus sau Cap Aurora: peste tot ai să vezi terase elegante, pline de flori, cu mobilier modern şi chelneri amabili, lângă terase cu bănci de lemn scorojit, unde turişti în slip şi murdari de nisip mănâncă din farfurii de plastic şi unde se stă la cozi uriaşe la hamsii prăjite, mai ceva ca la chioşcurile de bilete RATB.

Foto: RFI/Cosmin Ruscior

Majoritatea hotelurilor de la mare nu sunt renovate. Cel mult, proprietarii au dat o mână de vopsea ieftină pe pereţii exteriori, ca să nu se mai vadă mucegaiul, dar aspectul socialist de "bloc de nefamilişti" persistă în multe locuri.

Alte hoteluri sunt însă renovate, au un aer occidental (de fapt, oriental, dacă ar fi să le comparăm cu cele din Turcia sau Egipt) şi oferă condiţii excelente turiştilor, de la confortul camerei, până la facilităţile oferite copiilor, care reprezintă la o apreciere "ochiometrică" aproape jumătate din numărul total de turişti de pe litoral: multe locuri de joacă, piscine pentru copii, animatori care întreţin buna dispoziţie a micuţilor, corturi unde au loc piese de teatru, nu întotdeauna de calitate, dar deosebit de apreciate de cei mici.

Foto: RFI/Cosmin Ruscior

În plus, unele hoteluri ce deţin plaje private au început să importe modelul din afară, unde unul sau mai mulţi animatori îi îndeamnă pe turiştii care lenevesc pe plajă să facă gimastică pe malul mării. Astfel, am fost plăcut surprins să văd un grup compact de vreo 30 de femei trecute de prima (şi chiar de a doua!) tinereţe şi vreo doi-trei bărbaţi, care executau mişcări de gimnastică, fiind coordonaţi de o animatoare plină de energie, la doi paşi de valurile înspumate ale mării. Ce dacă "gimnaştii" se mişcau contra ritm, cu eleganţa unui cocostârc şchiop? Important e că se distrau, iar unii hotelieri au început să înţeleagă acest lucru.

Foto: RFI/Cosmin Ruscior

Altă surpriză plăcută a fost să văd că Marea Neagră nu mai e o mare moartă, pe care nu se întâmplă mai nimic, în afara bălăcelii turiştilor. Tradiţionala "banană" pe apă a fost înlocuită de ambarcaţiuni mult mai atrăgătoare, bărcuţe cu pânze, care vin la mal şi iau turiştii la o plimbare contra cost în larg. Trebuie să recunosc însă un lucru: chiar şi aşa, Marea Neagră pare destul de pustie. În afară de un petrolier care a staţionat zile la rând pe apă, rar puteam vedea câte un feribot în depărtare sau vreo ambarcaţiune cu pânze pitorească mai aproape de mal.

 

Am găsit gara... dar unde-i trenul?!

 

După o săptămână de bălăceală, vacanţa la mare s-a terminat aşa cum a început. Ba chiar mai rău: trenul care trebuia să ajungă la Neptun-haltă (de data asta am nimerit-o!) a avut o întârziere de 45 de minute. Când în sfârşit a sosit în gară, scările vagonului erau cam la un metru înălţime, prilej pentru turiştii antrenaţi la sesiunile de gimnastică de pe plajă de a demonstra ce au învăţat: un şpagat în aer a fost de ajuns pentru a urca treptele vagonului, încărcaţi de bagaje voluminoase în care ar fi încăput lejer un copil de şase ani. Toate astea sub privirile indiferente ale naşului coborât pe peron, care nu s-a deranjat nici o clipă să dea o mână de ajutor. Înăuntru, căldură mai mare ca afară. Cum ventilaţia nu făcea faţă trenului ticsit de oameni, am fost nevoit să deschid un geam, pentru a primi puţin aer. Când soţia mea a vrut să tragă o perdea, ca să avem puţină umbră, a rămas cu perdeaua în mână. Ne-am resemnat cu gândul că oricum avea să apună soarele în curând. Nu mai erau decât vreo două ore până atunci...

Foto: RFI/Cosmin Ruscior