Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prima şedinţă cu părinţii la clasa zero: "Cum, n-aveţi săpun la toaletă?!"

A fi părinte de copil la clasa pregătitoare este o aventură ciudată. Primul contact cu şcoala este întotdeauna emoţionant, fie că eşti elev, fie că eşti părinte. Al doilea contact, însă, frizează cert absurdul...

Şedinţă cu părinţii la o şcoală din cartierul bucureştean Drumul Taberei. Despre ce unitate de învăţământ e vorba contează mai puţin, întrucât în aceeaşi situaţie sunt probabil cele mai multe şcoli din România.

După ce în prima zi de şcoală, în îmbulzeala din careu am auzit numai de bine atât despre domnişoara învăţătoare ("ce tânără şi modernă e!"), cât şi despre şcoala propriu-zisă ("e foarte căutată, cu mulţi olimpici!"), ziua a doua a însemnat o dezamăgire totală. Deşi ceva îmi spunea că aşa se va întâmpla...

La ora şase fără zece seara am ajuns la şcoală să-mi iau fata de la After School şi să mergem apoi împreună la şedinţa cu părinţii, neavând cu cine să las copilul. Nici nu intru bine pe poartă că un paznic trecut bine de 60 de ani, aproape tolănit pe o bancă în curte mă întreabă plictisit şi fără să facă nici cel mai mic efort de a se ridica, făcându-şi în schimb ochii mici şi afişând un aer suspicios: "Dumneavoastră... la şedinţa cu părinţii?". După ce-i răspund peste umăr, vizibil deranjat de tonul individului îmbrăcat într-un fel de uniformă şifonată bleu, ceva între jandarm şi miner, mă duc la Secretariat, unde una dintre angajate îmi spune că After-ul se află la etajul 2, camera 17. Urc grăbit treptele, uitându-mă apoi pe fiecare uşă, în speranţa că voi găsi numărul 17. Cum nu toate clasele erau numerotate, mi-a fost imposibil să găsesc camera cu pricina în primele cinci minute. Pe culoare, nimeni. Doar două angajate ale şcolii, pe un hol altfel pustiu. O întreb pe una dintre ele care-i camera 17. Femeia îmi răspunde amabil să mă duc la Cancelarie şi să cer "planul clădirii". La Cancelarie, o altă doamnă la fel de amabilă îmi spune că numărul 17 este de fapt sala de Informatică. Îi răspund că sala de Informatică este încuiată. Neaşteptându-se la un asemenea răspuns, doamna face o pauză, după care îmi arată "planul clădirii". Într-un final, găsesc camera 17, dar când deschid uşa, aşteptându-mă să aud hărmălaie şi tropăit de copii veseli... înăuntru era aproape beznă. Pe întuneric o zăresc pe fiică-mea (doar pe fiică-mea), aşteptându-mă cuminte în bancă. Lângă ea, un puşti la vreo 12 ani. Intră o profesoară, pe care o întreb dacă ea îi supraveghează pe copiii de la After. Îmi zice că nu, după care-mi spune puţin jenată că persoana pe care o caut e de fapt băiatul de 12 ani.

 

"Manuale nu avem"

 

În fine, după ce-mi recuperez fata, o plasez preţ de câteva ore la un părinte amabil, care nu avea să participe la şedinţa cu părinţii. O şedinţă cu părinţii la care aveam să aflu pe rând: că şcoala nu ne dă nici un manual gratis, markerul pentru tablă (acum nu se mai foloseşte cretă, ca pe vremuri!) trebuie cumpărat, la fel şi colile Xerox. Plus: acuarele, trei pensule de mărimi diferite, pahar special pentru pictat, muşama protecţie masă, plastilină, planşetă, hârtie creponată şi lipici. La o evaluare rapidă, un părinte conchide că ne-ar costa cam trei sute de lei de om. Urmează o pauză de câteva secunde, în care unii părinţi simt cum îi ia cu călduri.

"Dar nu putem cumpăra doar câteva manuale, pe care să le multiplicăm apoi la o imprimantă color?", întreabă un părinte. "Îmi pare rău, dar nu avem imprimantă la şcoală", răspunde învăţătoarea.

Ah, era să uit: "Copiii să vină la şcoală cu săpun lichid, şerveţele umede şi hârtie igienică!", ne anunţă "doamna". Părinţii ridică din sprâncene. Învăţătoarea se justifică: "Avem decât trei toalete, care nu au săpun". Un tată din spatele clasei spune supărat: "Aţi văzut cum arată toaletele? Am întrebat-o pe femeia de serviciu de ce nu le curăţă mai bine, ştiţi ce mi-a răspuns? Dacă nu vă convine, faceţi dvs. curăţenie!". Polemica pe tema săpunului de la toaletă a durat cam zece minute, timp în care am aflat că învăţătoarea le instruieşte pe fete cum să se aşeze pe WC şi cum să şteargă mai întâi colacul.

Un pic mai târziu aflăm că elevii de la clasa zero vor avea în fiecare săptămână o oră obligatorie de Engleză şi una opţională. După care ni se spune că de fapt şi opţionala e obligatorie! Urmează un nou ridicat din sprâncene şi chicoteli pe sub bănci din partea părinţilor.

După care mai aflăm că şcoala nu are sală de sport, deşi "s-a înaintat documentaţia de nouă ani", că ora de Sport e prima, dar copiii nu prea au unde să se schimbe şi că de la 1 octombrie părinţii nu mai au voie să-i conducă pe copii până în clase. Încep să râd de unul singur în spatele încăperii, aducându-mi aminte cât mi-a luat să găsesc camera 17...

9607