Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bobulescu (Alma Mater): Un registru electronic al lucrărilor ştiinţifice, o idee bună, dar greu de aplicat

Înfiinţarea unui registru electronic naţional al lucrărilor ştiinţifice este o idee foarte bună, dar greu de aplicat. Iată ce spune la RFI preşedintele onorific al federaţiei "Alma Mater" din învăţământul universitar, Răzvan Bobulescu.

Propunerea a venit de la deputatul PSD, Mihai Sturzu, care a depus recent în Parlament un proiect de lege în acest sens.

În registrul lucrărilor ştiinţifice ar trebui să fie înregistrate tezele de doctorat, masterat, licenţă şi analizele ştiinţifice. Astfel, cazurile de plagiat ar putea fi depistate mai uşor, speră iniţiatorul proiectului.

Răzvan Bobulescu apreciază ideea, dar crede că e dificil de pus în practică: "Este o idee foarte bună. Într-adevăr, am putea să controlăm mai bine fenomenul de plagiat în România. Numai că am îndoieli vizavi de posibilitatea tehnică de a fi pusă în practică, pentru că, vă daţi seama, e vorba de băgat în calculator mii de pagini şi trebuie să ai şi un soft, care să facă pe urmă comparaţia cu alte lucrări ştiinţifice, ca să se vadă cine de unde a furat".

Răzvan Bobulescu e de părere că ar trebui să existe o agenţie independentă care să stabilească dacă o lucrare este sau nu plagiat: "Stau să mă întreb dacă n-ar fi mai bine să fie un fel de agenţie naţională independentă care să se ocupe de aşa ceva. Dar cine o va plăti? Că ăla care dă banul comandă, cam asta se întâmplă".

Preşedintele onorific al federaţiei "Alma Mater" spune că în cazurile de plagiat, vinovat este şi conducătorul lucrării de doctorat: "Înseamnă că de fapt conducătorul respectiv de doctorat nu şi-a făcut treaba cum trebuie, pentru că el ar trebui să fie primul care se sesizează, dar pare-se că există o înţelegere între doctorand şi conducătorul respectiv de doctorat. Eu l-aş trage la răspundere în primul rând pe conducătorul de doctorat".

Răzvan Bobulescu, despre plagiat şi înfiinţarea unui registru electronic al lucrărilor ştiinţifice