
Social
Toate drapelele franceze de pe teritoriul României sunt în bernă INTERVIU AUDIO
Ceea ce pot să spun este că toate drapelele franceze de pe teritoriul României sunt în bernă, la Institutul Francez, la Liceul Francez și la Ambasadă. Luni dimineață va fi ținut un minut de tăcere la Liceul Anna de Noailles. Eu sunt foarte admirativ față de elanul de solidaritate între români pe care îl resimt, de solidaritatea dintre tineri. Cred că prezența la locul dramei a mii de persoane este, pe de o parte o dovadă de solidaritate față de victime și familiile victimelor, dar, pe de alta, o dovadă a dorinței societății civile de a fi solidare cu ea înseși prin ea înseși.
Vorbind de solidaritate, o echipa franceză de medici specializați în tratarea arsurilor grave, vine să ajute medicii români...
România și Franța au un program de cooperare în ceea ce privește pacienții cu arsuri grave, din 2013. S-a făcut la inițiativa doctorului Arafat, iar autoritățile franceze au răsupus imediat. Acest proiect presupune perfecționarea instalațiilor în patru centre regionale. În cadrul acestui proiect o delegație română a fost în Franța în iulie 2014 și, tot în cadrul acestui proiect, sosesc la București doi medici francezi, medicul De Broucker și profesorul Marc Chaouat. Se vor întâlni cu Raed Arafat pentru a stabili împreună cum pot ajuta în acestă situație.
Spuneați că v-a impresionat solidaritatea României pentru Franța din timpul perioadei sale de doliu dupa atentatul de la Charlie Hebdo...
Am fost impresionat în ianurie, când a fost atentatul de la Charlie Hebdo, să văd toate gesturile de solidaritate făcute de români față de francezii din România. Au venit la ambasadă să semneze cartea de condoleanțe nu numai reprezentanții celor mai importante instituții ale statului, dar și oameni simpli, atașați de principiile și valorile libertății și solidarității, care se simțeau atinși ei înșiși de ceea de se întâmplase. Îmi amintesc de acest moment și de gesturile de generozitate, iar acesta este un alt motiv pentu care sunt astăzi aici.
Lumea și-a amintit că în Statele Unite, acum 13 ani, a avut loc un accident asemănător, cu 100 de morți. Franța s-a confruntat vreodată cu astfel de accidente?
Da, în anii ’70, o discotecă a ars în Franța. Am avut și alte tragedii, precum cea de la Colegiul Edouard Pailleron. Toate acestea arată cu respectul regulilor de sigurantă și al normelor este imperativ pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată.