Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mircea Toma: “Murim când ne resemnăm - acesta e mesajul cântecului lansat la Colectiv. E un îndemn la mobilizare"

Jurnalistul Mircea Toma, de la Active Watch, vorbeşte despre efectele sociale ale tragediei de la clubul Colectiv. Dincolo de valul de solidaritate de zilele acestea, energia creată acum va trebui folosită pentru a sancţiona orice abatere din spaţiul public. Mesajul pentru cei care nu pot ajuta concret este să îşi facă treaba aşa cum trebuie, fără compromisuri, acolo unde sunt, spune Mircea Toma. 

I.H: Era de aşteptat valul acesta de solidaritate fără precedent?

Mircea Toma: Ar fi fost groaznic să fie o societate inertă, apatică şi care să nu mai aibă resursele emoţionale pentru a se mobiliza, pentru a ieşi să îşi exprime emoţia, pentru a încerca să panseze cât de puţin suferinţa celor care au pierdut pe cineva în tragedia de la Colectiv. Este semnul de sănătate al unui popor că are încă resurse să se mobilizeze.

Sunt două niveluri. E o latură empatică, emoţională, şi o dimensiune raţională, în care ne gândim ce se poate face. La cea din urmă, sunt oameni care cer accelerarea anchetei şi identificarea celor vinovaţi, sunt oameni care au atitudini de intransigenţă faţă de sistemul pervertit, care permite să se întâmple asemenea lucruri. Apoi, pentru cei care sunt departe şi trăiesc cu empatie tragedia – cei care sunt in Sighetul Marmaţiei, să spunem – rămâne asta: fă-ţi treaba aşa cum trebuiem, nu cu jumătate de măsură, pentru că jumătatea de măsură e letală.

Dacă ne gândim la asta, la jumătatea de măsură, pe termen mediu şi lung, ce va învăţa societatea românească din ceea ce s-a întâmplat la Colectiv?

Sunt convins că o parte dintre cei care au fost în stradă şi s-au manifestat activ nu vor lăsa să treacă fără urme evenimentul ăsta. Urmele ar însemna atitudine faţă de tot ce înseamnă funcţionarea sistemului public. Acolo unde nu merge bine, nu să constaţi dând din umeri că merge prost, ci să faci ceva. Bombăneala este şi ea contraproductivă. Să faci ceva, să intervii proactiv, să reclami, să ceri transparenţă, să îi responsabilizezi pe toţi cei care sunt responsabili de funcţionarea spaţiului public.

Deci implicare şi acţiune.

Da, dar este un risc: uitarea. Şi mai este un risc: să nu ne gândim în faţă, adică să ne solidarizăm doar după ce se întâmplă tragedii, nu înainte. Acum, de pildă, pe strada Vulturilor, nişte oameni sunt evacuaţi şi stau pe trotuar. Din cauza birocraţiei, Primăria nu a fost în stare să le găsească un adăpost. România a semnat nişte convenţii care garantează dreptul la viaţă decentă, dar Primăria îşi bate joc de ei pentru că nu suntem noi atenţi. S-a născut un copil pe trotuar. Stăm şi asistăm pasivi. Asta e o catastrofă pentru câteva zeci de oameni, dar avem şi o catastrofă care ameninţă Bucureştiul - cutremurul. Aţi auzit de vreun efort pe care să îl facă partidele sau vreo primărie ca să amendeze legea şi să consolideze clădirile în pericol de prăbuşire? Vor muri câteva mii de oameni. E o dramă anunţată. Stăm şi asteptăm să se întâmple, ca să aprindem lumânări după.

Ce poate face societatea civilă în contextul în care partidele şi primăriile nu fac nimic?

Din societatea civilă vin semnale, dar se împotmolesc. Demersurile proactive sunt rarisime. Eu aş vrea ca energia investită acum în noi de sacrificiul celor care au murit să nu fie irosită. Mesajul cântecului pe care l-a cântat formaţia asta înainte de tragedie este un mesaj atât de frumos şi un îndemn la mobilizare. Murim când ne resemnăm, asta spune cântecul lor. Eu am să ascult piesa asta zilnic.