Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


RFI 25 de ani. Atentatele de la Paris, un nou 11 septembrie?

rfi_25_ani_atentatele_paris_11_septembrie.jpg

Sabina Fati (România Liberă), Andrei Țărnea (Aspen), Magda Prelipceanu (RFI) și Vasile Damian (RFI)
Sabina Fati (România Liberă), Andrei Țărnea (Aspen), Magda Prelipceanu (RFI) și Vasile Damian (RFI)

Franța și Europa, în lupta împotriva terorismului. Ce impact au atentatele de la Paris asupra măsurilor de securitate? Magda Prelipceanu a discutat cu Sabina Fati, jurnalistă la România Liberă și Andrei Țărnea, președintele Institutului Aspen România.

Sabina Fati crede că ”impactul este mult mai mare, pentru că stăm temători, ne închidem granițele. Se pune problema dacă Europa poate să își păstreze actuala construcție și ce face ca să o păstreze? Cum apărăm formula noastră de liberalism? Reluăm statul națiune, îl blindăm cu ziduri, cu garduri, refacem cetatea veche? Sau cumva, împreună, Europa reușește să pună capăt acestei terori”.

Prea târziu se discută despre invadarea Statului Islamic pe teren, euro-atlanticii au lăsat prea mult timp înainte să ia această decizie. Nu există nici o explicație clară de ce forțele unite ale democrațiilor liberale nu au întreprins nimic în acest sens, mai spune jurnalista.

În opinia lui Andrei Țărnea, ”chestiunea e una fundamentală, de definiție a societății liberale occidentale, se aplică mai ales Europei, care nu are beneficiul insularității SUA, când e vorba despre migrație sau refugiați din Orientul Mijlociu și nu are problema unei comunități statistic semnificative pe teritoriul național, cum e cazul Franței, Belgiei, Spaniei, Italiei, care au comunități musulmane, uneori la a treia, a patra generație, care sunt cosubstanțiale identității acelor state”.

El mai spune că în chestiunea legată de intervenția în teren, aici sunt două dificutăți uriașe. Slăbiciunea militară a Europei. Europa nu are capacitățile, NATO și SUA au aceste capacități, dar acestea nu sunt la dispoziția statelor membre, nu există un mecanism comun de politică externă și securitate, care să fie eficient în asemenea situație și este cu atât mai complicat, cu cât situația din teren din Siria implică o suprapunere de interese naționale, regionale și actori diferiți din regiune, care fac complexitatea unei intervenții extrem de complicată.

 

Ridicăm ziduri?

 

De ce pe 11 septembrie, SUA au invocat articolul 5 al Tratatului NATO și Franța nu a făcut-o? Andrei Țărnea spune că Franța a înțeles foarte bine că nu este necesar un răspuns militar, cât unul de intelligence, de servicii secrete, de cooperare polițienească, de un mecanism care să nu presupună ridicarea de ziduri și de bariere în fața liberei circulații, dar care să permită autorităților să prevină asemenea lucru. În al doilea rând, ”să permită Franței să iasă din regulile Tratatului European vizavi de deficit bugetar, pentru că va avea cheltuieli suplimentare”. Nu în ultimul rând, să facă primul pas pentru o intervenție militară nu doar în Siria, pentru că nu este doar o problemă siriană. ”Franța este deja implicată în trei fronturi de luptă antiteroristă, iar în acest context, precondiția nu e o activare a unui răspuns strict militar, ci o prefigurare a unui răspuns mult mai convingător care ține de prefigurarea unei viziuni și a unei întăriri a capacității de acțiune comună civilă și militară a UE”, spune el.

 

Există răspunsuri la amenințarea teroristă?

 

Sabina Fati: ”Așteptăm mai degrabă viziuni ale liderilor țărilor europene, ce urmează să facă. Întărirea statului, transformarea lui într-unul polițienesc nu poate să fie o soluție în secolul XXI, după ce noi aici în est ne-am confruntat cu o lungă dictatură. Să dai pârghii serviciilor secrete și să îți abandonezi libertatea în mâinile lor nu cred că e bine”. Nu știm care ar trebui să fie răspunsurile, dar în nici un caz nu ar trebui să fie frica. Liderii europeni nu ar trebui să accepte să le fie frică, ar trebui să găsească un antidot împotriva gardurilor și împotriva fricii, mai afirmă jurnalista.

Sabina Fati și Andrei Țărnea, intervievați de Magda Prelipceanu, despre atentatele de la Paris