Opinia unui politician teolog: Biserica nu doar consumă resurse, ci și oferă. Vocile anti-Biserică, o constelație de ONG-uri ateiste

După discuția cu Patriarhul, poziția lui Dacian Cioloș s-a schimbat la aproape 180 de grade: Guvernul "va asigura finanțare pentru proiecte de investiții importante și există tot sprijinul pentru a pune la dispoziție resurse financiare în funcție de posibilități pentru lăcașele de cult aflate în construcție", a precizat șeful Executivului tehnocrat. Totodată, Cioloș a subliniat că bugetul destinat cultelor în 2016 este în creștere față de anul precedent.

Într-un interviu la RFI, Teodor Baconschi, fost șef al diplomației române, dar și un apreciat teolog și antropolog religios, comentează pe marginea subiectului sensibil al finanțării Bisericii.

Teodor Baconschi: Bisericile, fiind zilnic în slujba comunităților, inclusiv prin acte medicale și de caritate, de asistență socială și de educație, au nevoie de niște bani. Nu pot funcționa doar cu bune intenții. Acești bani vin și prin Secretariatul de Stat pentru Culte, care alocă, din câte știu, pe eparhii și pentru toate cultele, proporțional cu importanța lor demografică.

Mircea Oprea: Este foarte important să spunem că se alocă bani pentru toate cultele. Se vorbește în general despre Biserica Ortodoxă, presupun, pentru că este cea mai mare...

T.B.: Evident, statul ca arbitru ajută financiar toate cultele. Erau 18 legale. Nu știu dacă între timp se va fi legalizat vreunul în plus. Ce știu este că doar parte din salariul preoților este garantată de stat, cealaltă parte fiind completată din veniturile proprii ale fiecărei parohii pentru serviciile liturgice oferite comunității. Apoi există necesități de ordin patrimonial. Pe lângă dezvoltarea bazei și a infrastructurii fiecărei comunități, episcopii, parohii, există monumente istorice a căror restaurare este parțial finanțată de stat, parțial din fonduri europene, fie fonduri destinate culturii și patrimoniului, fie din programele tutelate de Regio.

MO: Intră aici, domnule Baconschi, și construcția și consolidarea lăcașelor de cult. Și aici este una dintre marile dezbateri. Sunt voci – și nu puține – care nu sunt de acord cu finanțarea din bani publici a construcției lăcașurilor de cult.

TB: Sunt vocile anticlericale, organizate într-o constelație de ONG-uri ateiste, laiciste, care sunt extrem de vocale. Fac un tam-tam uriaș și încearcă să culpabilizeze biserica, mai cu seamă Biserica Ortodoxă, deși, repet, toate cultele au o cotribuție notabilă, consistentă la mai binele fiecăruia. Există o hartă a investițiilor filantropice.

M.O.: Sunt spitale, într-adevăr...

T.B.: Sunt și centre de zi, de noapte, pentru orfani, pentru bătrâni, pentru oameni vulnerabili. S-a încercat prin acest tam-tam, amplificat de unele ziare, sau site-uri sau televiziuni, acreditarea acestei idei false, că biserica este o mare consumatoare de resurse, neoferind nimic societății. Ceea ce este un mare fals.

M.O.: Toate acestea sunt adevărate. Cum rămâne discuția vis-a-vis de impozitarea veniturilor bisericii?

T.B.: Aici, într-adevăr, deși tema apare pe agendă de mulți ani, nu s-a declanșat o analiză comparativă a opțiunilor din alte state membre UE. Există câțiva experți în domeniu, pe piața publică a ideiilor - ca să spun așa. Nu au fost reuniți într-un think tank sau într-o structură consultativă care să ofere Guvernului, acesta sau altor guverne, niște variante de lucru. E mult tapaj. Până la urmă, Biserica spune: da, am plăti și impozit pe venit numai să ni se restituie ce ne-a luat statul de 100 de ani.

M.O.: Care este situația în această privință? La ce proprietăți se referă Patriarhul când spune: da, suntem de acord cu impozitarea, dar restituiți-ne proprietățile confiscate?

T.B.: Se referă, desigur și la confiscările operate de regimul comunist, care s-au făcut într-o deplină samavolnicie, dar și la valul anterior de secularizare prin decret domnesc a averilor mânăstirești, din secolul al XIX-lea.

M.O.: Este acesta un târg – să-i spunem – corect: impozitarea veniturilor Bisericii contra restituirii proprietăților confiscate?

T.B.: Trebuie să gândim problema unui eventual impozit pe veniturile bisericii corelat cu o reformă a felului în care contribuabilii, atunci când sunt și credincioși ai unei biserici, pot la rândul lor să alimenteze biserica. Pe ce venituri garantate punem un impozit stabil? Ca să fie garantate trebuie, de pildă, ca sistemul acesta de 1-2% din contribuția fiecărui plătitor de taxe să poată fi orientat spre o biserică sau alta. Acest lucru este obligatoriu în Germania, de exemplu.

M.O.: Pe de altă parte, vor fi și cei care spun că sunt bani dați constant către biserică la botezuri, cununii și așa mai departe...

T.B.: Da. Și aici, așa cum statul a încercat să își crească veniturile printr-o mai bună colectare a impozitelor și taxelor, e nevoie de transparență. Biserica Romano-catolică, nu doar la Viena, ci în întreaga lume, este forte bogată, întreține universități, spitale, clinici private.

M.O.: Spuneți că biserica este bogată – și într-adevăr vedem cu toții asta. Dar nu e aceasta o greșeală la nivel de comunicare a Bisericii, expunerea acestei bogății? Mă refer de la vestimentația preoților, până la mașinile în care sunt transportați ș.a.m.d.

T.B.: Da. E adevărat ce spuneți apropo de afișarea unui standar de viață – dacă ne referim bunăoară la limuzinele episcopale – care poate deranjează. Dacă mă întrebați, sigur că nu neapărat un Mercedes sau un BMW poate să transporte un episcop. Se pot găsi și formule mai economice, mai prietenoase cu publicul ceva mai sărac.

M.O.: Credeți că are Biserica, în general, forța de a se schimba, de a se apropia mai mult de credincios?

T.B.: Da. Categoric o are, pentru că este o biserică vie, foarte dinamică. Mă refer și la alte culte, deopotrivă. Noi avem, mai ales după captivitatea babilonică a deceniilor de totalitarism ateu, comunist, avem totuși o scenă socială-religioasă foarte vioaie, în continuă evoluție și cred că tot mai există resurse intelectuale, pastorale, de bun-simț în Biserica Ortodoxă și în altele.