Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Decizie istorică pentru patrimoniul de la Roşia Montană

Decizie istorică pentru patrimoniul de la Roşia Montană. Ministerul Culturii şi Ministerul Mediului transmis Centrului Patrimoniului Mondial de la Paris cererea de înscriere a peisajului cultural minier de la Roşia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial. 

Între timp, o parte din patrimoniu a fost distrus de compania minieră Roşia Montană Gold Corporation, care a desfăşurat în zonă activităţi de explorare, spune la RFI Ştefan Bâlici, managerului Institutulului Naţional al Patrimoniului. El adaugă că se va face o evaluare a stării patrimoniului, mai ales a celui subteran format din minele romane, şi nu exclude ca statul să se îndrepte împotriva companiei canadiene.   

 
Ştefan Bâlici, managerului Institutulului Naţional al Patrimoniului.