Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tot mai mulți pensionari și studenți francezi se mută în România

Din ce în ce mai mulți studenți francezi se înscriu la facultățile de medicină din România, în special la Cluj Napoca și la Iași. Dacă prezența tinerior francezi în România este un fenomen care a început acum câțiva ani, mai nou, și pensionarii francezi preferă să se mute în România. Potrivit consulilor francezi din cinci mari orașe românești, cele două categorii de francezi sunt atrase în România de prețurile mici și de calitatea vieții.

“Clujul este un oraș în plină expansiune, un oraș foarte dinamic și are a doua cea mai mare comunitate franceză după București. Avem puțin peste 1.200 de persoane, o populație formată din studenți, în principal studenți francezi la medicină. Observăm fenomene destul de recente până la urmă, precum francezii care se retrag la pensie în România, un fenomen în creștere și studenții. Aceasta este categoria francezilor care crește și cel mai mult în România, în principal la Cluj și la Iași”, spune consulul onorific al Frantei la Cluj, Pascal Fesneau.

 

Reporter: Vorbeați de francezii care se retrag la pensie în România. Ce îi face să se instaleze aici?

 

Pascal Fesneau: În principal, viața în România este mai ieftină și, uneori, pensiile franceze nu sunt foarte mari în comparație cu nivelul vieții în Franța care rămâne ridicat. Și apoi, unii au câte o poveste în spate. Au cunoscut România înainte să se instaleze aici, au prieteni români și, pentru că au prieteni aici, au decis să vină în România, uneori în sate îndepărtate. Eu știu trei familii de pensionari francezi care trăiesc între Huedin și Cluj, la țară și sunt fericiți să regăsească o calitate a vieții pe care au pierdut-o în Franța. O calitate a vieții pe care noi, cei care locuim în provincie o cunoaștem, aceea de a avea o grădină, peisaje superbe, de a consuma produse ecologice, de a consuma roșii care au gust...

 

Pensionarii francezi se instalează mai ales în jurul Clujului, având în vedere și comunitatea importantă de francezi de aici? Nu, răspunde consulul francez la Timișoara, Cosmin Baranzan.

 

„Sunt mai mulți pensionari care s-au instalat la Timișoara pentru că aveau prieteni aici. Și efectul este cel al unui bulgăre de zăpadă. Unul le povestește prietenilor săi care până la urmă decid să se instaleze la rândul lor. Sunt și doi pensionari care s-au mutat aici, în mod surprinzător, de la Nisa. Ai spune că acolo viața e frumoasă, la Nisa... și, ca lucrurile să fie și mai surprinzătoare, la Timișoara s-au instalat într-un apartament, nici măcar într-o casă.”

 

Reporter: Și ei de ce au venit la Timișoara?

 

Cosmin Branzan: Înițial e vorba de un cuplu mixt, soția e româncă. Familia aceasta are și niște prieteni care s-au instalat în România la rândul lor pentru că primul cuplu a fost un ambasador excelent al orașului.

 

Fenomenul francezilor care se instalează în România pentru a profita de viața mai ieftină și de vreme este cunoscut și la Constanța. Pe lângă acești francezi, rezidenți permanenți, Constanța găzduiește vara 2.000 de turiști francezi veniți, în special, la spa-urile de la malul mării, după cum povestește consului Franței la Constanța, Doru Glăvan. „Vorbim de cupluri mixte care s-au mutat pentru că vara e foarte frumos, marea este aproape, iar pensiile le permit să aibă un nivel de viață confortabil la Constanța. Ca specificitate a muncii consulare la Constanța este activitatea legată de afacerile maritime, schimburile de pe vapoare și cea legată de francezii care vin să-și petreacă vacanța de mare pe coastă, în special la hitelurile care au facilități de sănătate și Spa. Prețul pe care îl plătesc în aceste unități hoteliere este mult mai mic decât în Franța. Altă categorie a francezilor de la Constanta este cea a echipei care lucrează pe platformele de foraj maritin în largul mării. Este vorba deste 20 de persoane.”

 

Prețurile mici pentru studii, dar și calitatea învățământului, sunt motivele care au atras an de an, sute de studenți francezi la Iași, pitrivit consulului Franței în acest oraș, Radu Grădinaru. „Vorbim de 600-700 de francezi la Iași, în principal studenți. Iașiul este, în primul rând, un oraș universitar. Cei mai mulți vin să studieze medicina.”

 

Reporter: Ce îi atrage pe studenți în România?

Radu Gărdinaru: În primul rând, școala românească de medicină are o foarte bună reputație peste tot. Apoui vorbim de latura financiară. În mod cert este mai ieftin decât în Franța.

 

Reporter: Și când pleacă în Franța, studenții nu au probleme prin prisma faptului că au o diplomă românească?

 

Radu Gărdinaru: Da și nu, depinde. Diploma românească este recunoscută, apoi este treaba fiecăruia cum își gestionează cariera. Ca peste tot, sunt unii care vor să facă performanță mai mult decât alții, deci succesul depinde de fiecare în parte.

 

 

La Brașov, oraș care beneficiază la rândul său de o misiune consulară, nu vorbim nici de studenți, nici de pensionari francezi, ci în primul rând de o puternică comunitate de expatriați strânsă în jurul companiilor franceze instalate în zonă, după cum spune consulul Franței la Brașov, Ion Ciolacu.

 

„Francezii de la Brașov sunt în principal expatriați, fie că e forba de cupluri 100% de francezi sau de familii mixte. Avem și câțiva studenți și mulți turiști, ca și la Constanța, însă aici vin în tot timpul anului. Brașovul este destinașia turistică numărul 1 în România. Estimăm la câteva mii numărul turiștilor francezi la Brașov în fiecare an, dar e dificil să avem un munăr exact. La Brașov avem mai multe companii francezd instalate în oraș și, ai nou, un proiect aeronautic”, spune Ion Ciolacu.