Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


DNA vrea eliberări condiţionate doar după recuperarea banilor furaţi

kovesi.jpg

Image source: 
www.ampress.ro

Direcţia Naţională Anticorupţie cere schimbări în procedura eliberării condiţionate. Procurorul şef Laura Codruta Kovesi vrea ca aceasta să se facă doar după plata prejudiciului.

Procurorii DNA au înaintat Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o propunere legată de eliberarea condiţionată a condamnaţilor. Mai exact, procurorii anticorupţie vor ca instanţa supremă să emită o decizie obligatorie pe care să o respecte toate instanţele. Reprezentanţii DNA consideră că în acest moment legislaţia nu este aplicată unitar.

Astfel, unii judecători resping solicitările de eliberare condiţionată formulate ulterior intrării în vigoare a actualelor Coduri Penale, în care una dintre obligaţii pentru eliberarea condiţionată este plata prejudiciului. Conducerea Ministerului Public este singura abilitată de lege să propună către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie adoptarea unor astfel de decizii pentru unificarea practicii, aşa-numitele recursuri în interesul legii care odată publicate în Monitorul Oficial au valoare obligatorie.

Reamintim, procurorul sef al DNA a criticat dur, în trecut, activitatea ANAF şi a Ministerului Finanţelor, pe care le-a acuzat de performanţe slabe în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie.

De asemenea, Laura Codruta Kovesi a sugerat ca, daca cele doua institutii nu pot executa bunurile sechestrate de la persoanele condamnate pentru coruptie, ar putea renunta la aceasta sarcina, care ar putea fi preluata de Ministerul Justitiei.