
Social
Corpul de Control al premierului: Improvizații și necoordonare în intervenția de la Colectiv
colectiv.jpg

Raportul referitor la intervenția de urgență din seara de 30 octombrie scoate în evidență deficiențe la Departamentul pentru Situații de Urgență, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, la Direcția de Sănătate Publică a municipiului București și la spitalele unde au fost internate vicitmele. Lipsa de exerciții în caz de urgențe majore, baza materială deficitară sau neconcordanțele în legislație ar fi fost printre cauzele care au dus la necoordonarea acțiunilor sau care au făcut ca autoritățile să improvizeze, se arată în raport. Astfel, Planul Roșu de intervenție ar fi fost declanșat cu întârziere și nu e clar dacă a fost comunicat tuturor entităților implicate.
Șeful DSU, Raed Arafat, ar fi coordonat, la fața locului, doar activitatea de prim ajutor calificat, nu și alte activități de intervenție. Au venit prea puține ambulanțe și prea puțin personal - se precizează în raport. Se face tototdată referire la raportul Direcției de Sănătate Publică, care ar conține date contradictorii în primul rând în ceea ce privește numărul pacienților din fiecare spital. Spitalelor li se reproșează inexistența planurilor speciale pentru cazurile de urgență și este remarcată inclusiv nefuncționarea Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca.
Nu în ultimul rând, în raport se susține că Mecansimsul de Protecție Civilă al Uniunii Europene era aplicabil și se recomandă ca în viitor acesta să fie activat. În fine, modul de acțiune este apreciat ca fiind sub medie...fără a se preciza însă care este media la care se face raportarea.