Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bolnavii de cancer reclamă lipsa unor medicamente esențiale. Autoritățile se contrazic și cer timp

Ministerul Sănătății susține că va rezolva în câteva zile problema medicamentelor care tratează diferite tipuri de cancer și care lipsesc la acest moment de pe piață.

 Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a depus deja un memoriu, în care atrage atenția, printre altele, că lipsa anumitor medicamente crește riscul de recidivă a bolii și că punerea pe piață ar fi tergiversată de minister și de Agenția națională a Medicamentului.

"Sunt șase medicamente care tratează afecțiuni hematologice esențiale schemelor de tratament, medicament ieftine. Și în tumori solide lipsesc vreo patru medicamente. Este vorba de zece medicamente care lipsesc. La acestea se adaugă și tratamentele de întreținere a femeilor care au avut masectomie. Este vorba de medicamentul hormonal, spre exemplu Tamoxifen, și sunt peste 150.000 de femei în România care au nevoie de acest medicament în tratamente de întreținere pe durata de până la zece ani. Riscul este de recidivă și costurile se vor tripla. Șansele pacientelor sunt mult mai mici dacă nu își fac acest tratament de întreținere", a precizat președintele Asociației, Cezar Irimia, pentru Agerpres.

Ministerul Sănătății confirmă că a primit memoriul. Mario Crețu, purtător de cuvânt spune însă, la RFI, că problema nu este la o instituție sau alta și susține că e nevoie de timp pentru a fi date avizele:

Mario Crețu: Pot să vă spun că noi facem toate demersurile necesare pentru a nu apărea niciun fel de probleme suplimentare. Știm despre această problemă și suntem în curs de soluționare a acesteia.

Reporter: Ne puteți da și un termen?

M.C: Termenul este cât mai curând, de ordinul zilelor.

Rep: Dar trebuie să știți unde anume s-a împotmolit, ce anume este de rezolvat. Înțeleg că este o chestiune de zile, că se va remedia, dar ce anume trebuie remediat?

M.C: Trebuie date niște avize, trebuie analizată situația. Noi nu putem să vă spunem exact pentru că sunt chestiuni tehnice. Ce vă pot spune este că ministerul face toate demersurile ca problema să fie rezolvată cât de repede se poate.

Rep: Sunteți în contact și cu cei de la Agenția Națională a Medicamentului?

M.C: Evident. Și dânșii au fost anunțați.

Rep: Mai este o chestiune. Este vorba despre acel ordin de ministru, ce nu a fost reînnoit, referitor la exporturile paralele.

M.C: Și această procedură este în analiză cu celeritate. Colegii de la juridic se ocupă de problemă, iar în curând vom veni cu o soluție și în ceea ce privește exporturile paralele. Există o ordonanță prin care a fost prorogat termenul pentru exportul paralel. Este o prcedură aflată în lucru. Ministerul știe de probleme și caută cele mai rapide și eficiente soluții, în beneficiul pacientului.

Rep: Problema principală, referitoare la lipsa medicamentelor, este la minister sau la Agenția Națională a Medicamentului?

M.C: Sistemul de sănătate este unul complex. Cuprinde un lanț întreg de factori de decizie, de factori de analiză, de soluții care trebuie luate la nivel interdepartamental. Nu se poate spune că este o problemă la o instituție sau alta. Este un lanț complex de decizii ce trebuie luate, asumate și bazate pe analize pertinente.

Rep: Pacienții nu au întotdeauna timpul necesar.

M.C: Noi de aceea urgentăm tot ceea ce ține de acest domeniu. Vă dați seamnă că știm bine situația. Cu asta ne ocupăm la Ministerul Sănătății. De aceea suntem autoritatea în domeniu.



 

Acuzată în memoriul Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer că ar tergiversa punerea pe piață a unor medicamente vitale, Agenția Națională a Medicamentului precizează că nici măcar nu a primit documentul respectiv. ANM a aflat din presă despre această situație și nu de la Ministerul Sănătății, așa cum ar fi fost normal, spune, la RFI, Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al instituției. Și la Agenție sunt inovocate proceduri peste care nu se poate trece:

Anca Cruprariu: Am aflat din presă. Domnul vicepreședinte a aflat de la radio, iar eu am primit monitorizare. La noi nu a venit nimic.

Reporter: Nu trebuia să vă spună cei de la minister?

A.C: Noi am cerut la minister, pe baza monitorizării presei, să ni se trimită memoriul respectiv pentru a putea evalua disponibilitatea medicamentelor. Eu nu am văzut acest memoriu. Știm doar că domnul Cezar Irimia s-a plâns că ANM tergiversează. Din păcate, sunt anumite exprimări care nu au legătură cu realitatea. Ne pare rău. Noi am manifestat o mare deschidere față de asociațiile de pacienți, în ultima vreme, în măsura posibilului, a agendei, deja foarte încărcate. De câte ori ne-au invitat, am participat cu lucrări și explicații la reuniunile dânșilor.

Rep: Este vorba despre două lucruri concrete care vi se reproșează. Aș vrea să ne referim la ele. În primul rând, vi se reproșează cu medicamentele sunt la Unifarm, dar nu sunt puse pe piață pentru că nu au prospectul în limba română.

A.C: Așa ceva nu e legat de citostatice. A fost vorba despre o singură situație. La un vaccin erau două tipuri de ambalaje, iar la unul ni s-a dat un prospect, la celălalt, alt prospect. Acest lucru nu poate fi acceptat. Trebuie să se înțeleagă că Agenția semnează o autorizație pentru nevoi speciale. Pentru pacient, înseamnă că medicamentul adus pe această cale este de calitate, eficace, sigur. Noi avem o responsabilitate.

Rep: A fost acest caz, în care prospectul era în altă limbă?

A.C: Pentru a se pune pe piață, uneori se face exceptare de la etichetarea în limba română. Acest lucru este în legislație. Eu nu am înțeles partea cu tergiversarea. Noi ne comportăm exact așa cum cere legea. Nu amestecăm citostaticele cu alte situații. Noi nu am văzut memoriul respectiv.

Rep: Acolo sunt și medicamente hormonale, de exemplu Tamoxifen, care, din câte înțeleg, este medicament de întreținere după extirparea (tumorii).

A.C: Noi am eliberat autorizația pentru nevoi speciale, pentru Tamoxifen, Zofran, pe 7 aprilie. Acest medicament este adus din Bulgaria. Noi răspundem adresa lipsamedicament@anm.ro. Chiar ieri am răspuns mai multor întrebări ale pacienților referitoare la Tamoxifen. Am spus că era în procedură de stabilire a prețului la Ministerul Sănătății.

Rep: Într-adevăr, ei spun că sunt importate pe nevoi speciale, că au autorizația provizorie, nu reclamă aceste lucruri. Spun că dumneavoastră tergiversați punerea pe piață pentru că nu au prospect în limba română.

 

A.C: Trebuie să evaluam, să vedem și noi memoriul. Nu putem generaliza. Trebuiau să ni-l dea și nouă.

Rep: Am notat această chestiune. Dar, există vreun medicament care are autorizație provizorie de punere p piață, dar nu este pus de Agenția Națională a Medicamentului, pentru că prospectul nu este în limba română?

A.C: Nu știu de o astfel de situație în acest moment. Știu că fiecare document este evaluat. Adevărul este că autorizațiile pentru nevoi speciale reprezintă o prioritate pentru noi.

Rep: Asociația Bolnavilor de Cancer mai reclamă o chestiune, la fel de importantă. Anume, faptul că un alt medicament adus, nu este pus pe piață pentru că nu a fost adus la prețul țării de unde a fost importat.

A.C: Aceste aspecte nu țin de noi. Noi nu ne ocupăm de preț și nici de asigurarea pieței cu medicamente. Noi evaluam și autorizăm. Aceasta este menirea noatră.

Rep: Spuneți că agenția respectă legea sau lucrează în spiritul legii? Aici există factorul emoțional. Bolnavii nu au întotdeauna timpul necesar.

A.C: O autorizație pentru nevoi speciale este întotdeauna o prioritate. Trebuie să ținem cont că semnăm pentru acea autorizație și că respectivul medicament trebuie să aibă în spate, atunci când este pus pe piață, o documentație care să îi confirme calitatea, eficacitatea și siguranța. Dacă se pune pe piață un medicament la care documentația nu a fost conformă, iar Agenția i-a dat drumul și apare o reacție adversă, se poate da vina pe noi. Nu se poate să nu se înțeleagă că noi avem niște documente pe care trebuie să le evaluam. Tocmai acestea atestă calitățile de care vorbeam. Vrem neapărat să vedem acest memoriu pentru a putea evalua situația.