Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Abuzarea copiilor în spitale V: Managerul Spitalului de Pediatrie Sibiu şi-a dat demisia. DSP face o anchetă internă

v.jpg

Image source: 
Flynt | Dreamstime.com

Victorie parţială a părinţilor care au reclamat încălcarea legii şi abuzarea copiilor în Spitalul de Pediatrie Sibiu. Managerul unităţii, Alexandru Mihuț, şi-a dat demisia în urma scandalului privind copiii abuzaţi în spitale. Renunţarea la funcţie i-a fost cerută de primarul interimar al oraşului, care avusese o întâlnire cu părinţi ai căror copii au fost trataţi în spital.

Ca urmare a reclamaţiilor depuse de părinţi şi a unei atenţionari de la Ministerul Sănătăţii, prefectul de Sibiu a anunţat că toţi copiii mai mici de 14 ani vor putea fi internați împreună cu unul dintre părinți, aşa cum cere legea, spune prefectul de Sibiu.

ASCULTĂ: Prefectul Cristian Roman, intervievat de Ioana Haşu



Cristian Roman: Nu comentez hotărârile prin care s-au luat demisiile de care ați aflat. Dar, din punctul de vedere al instituției prefectului pot să spun că urmărim, în general, ca legea să fie respectată, pentru ca, în Sibiu, să nu mai fie cazuri în care aparținătorii, care solicită să fie permanent alături de copiii până în 14 ani, internați în spital, să fie refuzați. Precizez că încălcarea ordinului Ministrului Sănătății nr. 1284 din 2012 se pedepsește.

Reporter: Puteți să îmi spuneți care este pedeapsa?

C.R: Amendă de la 5.000 la 10.000 de lei în cazul în care se constată că legea nu a fost respectată. În prezent, secția de boli infecțioase din Sibiu este în șantier. Scopul este extinderea și crearea de noi spații pentru internarea părinților alături de copii. Noua construcție va permite amenajarea a încă 7 – 10 rezerve cu grup sanitar propriu, pentru internarea pacienților cu însoțitor.

Rep: Știați, până la momentul izbucnirii acestui scandal, că părinții sunt refuzați în spital alături de copii, inclusiv sugari alăptați?

C.R: Este o problemă veche. Înțeleg că au mai fost cazuri și acum câțiva ani. Atât timp cât sunt prefect voi urmări ca legea să fie respectată. Din acest punct de vedere, legea este clară.

Rep: Părinții au reclamat și rele tratamente aplicate copiilor, nu doar faptul că au fost despărţiţi de copii. Există și o anchetă pe plan medical?

C.R: Este o anchetă pe care o va realiza Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu, pentru elementele pe care dumneavoastră le-ați adus în discuție. Le-am solicitat și eu acest lucru.

„O să îmi reproşez toată viaţa că mi-am abandonat copilul acolo”

O campanie RFI începută săptămâna trecută prezintă cazuri ale părinţilor despărţiţi de copii sugari pe durata internării la Spitalul de Boli Infecţioase din Sibiu şi rele tratamente aplicate în unitatea medicală. Luciana Forcoş locuieşte la Londra şi a fost internată la Boli Infecţioase Sibiu în luna februarie, când se afla în ţară. Copilul suferă de paralizie cerebrală şi trebuie ferit de situaţii cu potenţial emoţional traumatizant:

Delia Pop: Am ajuns acolo împreună cu altă mămică. Pe prima mămică a internat-o pentru că avea copilul enterocolită, ca şi cea dinainte cu un copil de şase luni. Când să mă interneze și pe mine, cu acelaşi diagnostic, mi-au spus că este loc doar pentru trei mămici, că acestea sunt cu probleme și că m-ar fi internat, dar nu poate. Au spus că asta e legea. Domnul doctor care era de gardă mi-a spus că este de multe ore acolo, că e foarte obosit și că sunt peste 30 de copii în spital. Mi-a spus ce probleme aveau. Am înțeles asta. Mi-a spus și că copilul meu trebuie internat. Este primul meu copil, eram și eu speriată. Am acceptat să fie internat pentru binele copilului. Nu știam ce e acolo. Sora mea mi-a spus să încerc să mă internez cu el. Nu am putut să iau copilul pe răspunderea mea, în condițiile în care nu știam ce să îi fac. Eram foarte speriată. Nu puteam să gândesc logic în acele momente.

Reporter: Aţi internat-o şi aţi plecat. Ce s-a întâmplat în continuare?

D.P.: A doua zi, adică sâmbătă dimineața, la ora șapte, m-am dus iar la spital. Am zis că nu plec până nu mă internează. Nu am avut nicio șansă. M-au întrebat de ce m-am dus acolo la acea oră, în condițiile în care doctorul nu știa că o să ne ducem. Sâmbătă și duminică am tot dat telefoane. Asistentele îmi spuneau despre copil că mănâncă, că e bine, că e cuminte, că e liniștit, că doarme. Copilul meu nu adormea singur. Adormea doar legănat. Nu știu ce a fost acolo, ce i-au făcut, ce nu i-au făcut, dar luni la ora 12 mi l-au dat. Domnul doctor mi-a spus să am grijă că este un pic vânăt la mânuțe din cauza perfuziilor, dar că se poate să fie de la Luther (Spitalul de Urgență), nu de la ei. La Luther i-au luat sânge dintr-o singură mânuță, nu și din cealaltă. Nu știu ce să zic.

ASCULTĂ: Delia Pop, intervievată de Ioana Haşu:



Rep: Care era starea copilului când l-ați luat?

D.P: Când l-a adus, prima dată, a sărit la mine în brațe. A stat foarte puțin. După aceea s-a dus în brațele tatălui lui. Mi-au spus să îl îmbrăcăm. Am încercat, dar nu a vrut să se dezlipească din brațele tatălui lui. Pe mine m-a băgat prea puțin în seamă. Probabil că, fiind doar asistente acolo, a văzut că doamnele poate nu îi fac cel mai mare bine. Încerca să nege prezența mea lângă el. Voia mai mult la bărbați, prea puțin la femei. Aceasta am fost schimbarea pe care am constatat-o, dar și faptul că era cu un kilogram mai slab. L-am dus cu 10 kg și mi l-au dat cu 9 kg. Era tras la față. Pierderea unui kilogram în două zile, la un copil mic, se observă.

Rep: Cum a fost pentru dumneavoastră acea perioadă de câteva zile în care nu ați putut să îl vedeți și nu știați ce se întâmplă?

D.P: În vinerea aceea, când am venit acasă, trebuia să îi strângem jucăriile de pe pătuț. Am plâns două ore în continuu. Ne gândeam cum am putut să ne lăsăm copilul acolo. Cum de am fost în stare să lăsăm copilul cu oameni străini. Vă dați seama că o să îmi reproșez toată viața acest fapt. Am născut un copil sănătos, iar la un moment dat am ajuns să cred că noi suntem de vină, cu toate că se poate întâmpla oricărui copil, oricărei mame, oricărui tată. Nu este normal să îți lași copilul cu străini. Eu am rămas cu un reproș, pe care o să îl port cu mine toată viața. Dacă mai ajung vreodată acolo, eu nu mai plec. Nu spun că nu îmi internez copilul dacă e în stare gravă, dar mă internez cu el. Stau cu el acolo, bolnav. Este dreptul meu. Nu am crezut că voi fi în stare să vorbesc cu un reporter sau la vreo televiziune, dar dacă este pentru copilul meu, fac orice. Acum câteva luni nu am știut să fac treaba asta. Acum nimic nu ne mai desparte. Pe mine nu mă mai desparte nimeni de copilul meu. Este clar.

2014