Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Şedinţă cu părinţii la clasa zero: "Pe ce să dăm banii, pe aer condiţionat sau pe mobilier nou?"

Ce asteapta profesori ministru Educatie.jpg

Un nou titular la Ministerul Educaţiei, aceleaşi probleme în sistem
Un nou titular la Ministerul Educaţiei, aceleaşi probleme în sistem

Când învăţătoarea spune la şedinţa cu părinţii "nu vă reţin mult", atunci e clar, trebuie să te aştepţi la o reuniune de cel puţin o oră şi jumătate. Aşa s-a întâmplat joi seară la o clasă zero a unei şcoli "bine cotate" din Drumul Taberei.

Şedinţele cu părinţii sunt rare, au loc o dată la câteva luni şi sunt organizate teoretic pentru a li se transmite părinţilor lucruri importante. Primul lucru important despre care s-a discutat joi seară a fost invazia de păduchi! Ei bine, da, copiii unei şcoli din Bucureşti au păduchi. Nu toţi, evident, însă e suficient să apară un caz într-o clasă, că toţi părinţii intră în panică. Pe undeva, firesc.

A fost şi cazul unei mame care ne-a povestit disperată că fata ei are chiriaşi nepoftiţi în păr. Imediat, toţi ochii s-au întors miraţi şi oarecum acuzatori spre biata femeie aflată în ultima bancă la şedinţa cu părinţii. Ciudat, tot în ultima bancă stăteau pe vremea mea şi copiii care aveau păduchi...

După ce ne-a expus pe larg întreaga poveste, timp în care ne-a povestit cu lux de amănunte cum o dă pe biata fetiţă cu o soluţie specială pe cap, care "miroase deosebit, că e pe bază de uleiuri" şi cum şi-a băgat toate aşternuturile în saci, ca să le spele după trei zile, părinţii s-au pus să dezbată subiectul. Şi l-au întors pe toate părţile timp de vreo zece minute, timp în care am aflat inclusiv că unii dintre ei credeau că păduchii sunt o... boală!

 

"Am rămas fără foi A4..."

 

Odată subiectul păduchilor încheiat, s-a trecut la chestiile grele. De data aceasta, învăţătoarea a fost directă: "Am rămas fără foi A4 la clasă. Ştiţi cum se consumă...". Imediat, un domn bine intenţionat şi mai organizat decât ceilalţi a scos o foaie de hârtie şi a început să noteze conştiincios. "Ne-ar mai trebui şi nişte markere pentru tablă. Ah, şi hârtie igienică!", spune tânăra învăţătoare, toată un zâmbet. Părintele continuă să scrie. "Am uitat să vă spun că nu mai avem nici colac de WC... ştiţi... din acela de hârtie...", ne informează femeia.

După care, învăţătoarea ne anunţă că se va organiza o serbare pentru copiii care termină acum, în vară, clasa zero. Ne trebuie un banner pe care să scrie ceva de genul "La revedere clasa zero, bun găsit vacanţă!". Plus diplome, plus un mic cadou pentru fiecare copil: un caiet de vacanţă şi o carte de lectură. Se pun toate pe hârtie, se face un calcul rapid şi se anunţă suma.

 

Reclama la After

 

Imediat după, învăţătoarea scoate un teanc de fluturaşi pe care-l împarte generos părinţilor. "Doamna" se mută la alt After-school, aşa că ne prezintă noua ofertă. E mai scumpă decât cea de la şedinţa cu părinţii din iarnă...

Părinţii trec apoi la chestiuni ce ţin de dotarea clasei. La o şedinţă anterioară am plănuit să punem bani deoparte pentru un aer condiţionat. Poate să pară o excentricitate, dar cine intră într-o sală de clasă prin lunile mai-iunie, respectiv septembrie-octombrie ştie despre ce e vorba: căldură ca la Zoo, în spaţiile pentru animale exotice.

Aflăm că trebuie să dăm ceva mai mulţi bani pentru aerul condiţionat decât la ultimul calcul, pentru că între timp cineva a realizat că primul aparat avut în vedere nu ar fi făcut faţă, deci ne trebuie unul mai puternic, care costă, evident, mai mult. Îmi reprim o înjurătură, dar votez până la urmă "pentru", gândindu-mă la binele copilului meu, nu-i aşa?

 

Mobilier nou... pe banii părinţilor

 

Brusc, cuiva îi pică fisa, cum s-ar zice: "Dar de ce nu împărţim costul pentru aer condiţionat cu părinţii elevilor din clasa de după-amiază? Ce, ei nu beneficiază de aerul condiţionat?". Just.

Învăţătoarea intervine subtil şi ne spune cu acelaşi zâmbet amabil pe buze că la anul se va schimba mobilierul din clasă. "Atunci, ce vrem, aer condiţionat sau mobilier pentru copii?", ne întreabă ea. Am crezut că nu aud bine. "Deci dacă am înţeles eu corect, mobilierul ăsta o să dispară la anul, urmând să fie înlocuit cu altul?", o întreb eu inocent pe învăţătoare. "Exact. Păi, mobilierul ăsta e pentru elevi de clasa zero. La clasa întâi e alt mobilier", îmi răspunde femeia, care ne linişteşte în felul ei: "Dar ne dă şcoala mobilierul. Eventual, dvs. puteţi plăti, dacă doriţi, pentru alte scaune şi pentru blatul de pe mese". Aha! Păi, cam ăsta e tot mobilierul, nu? Ce altceva mai rămâne, dacă elimini scaunele şi blatul de pe mese? Ah, picioarele meselor, cum de nu m-am gândit...

"Deci cum procedăm?", întreabă învăţătoarea. Părinţii încep să vorbească unii peste alţii, dezbat zgomotos problema şi nu ajung la nici o concluzie. Soluţia "salvatoare" vine de la doi părinţi din spatele clasei: "Nu mai bine ne spuneţi dvs. ce să facem? Ne întrebaţi prea mult, mai bine ne mai şi impuneţi!". Aha! Deci nu vrem decizii democratice, vrem să ni se impună soluţiile...

Într-un final se votează totuşi democratic pentru varianta aerului condiţionat. Bine-bine, dar cum rămâne cu elevii mai mari de după-amiază, care vin în aceeaşi clasă, le cerem şi lor bani? "Păi, dacă nu vor, luaţi telecomanda în poşetă!", propune ironic un părinte. Nu înainte ca altul să întrebe dacă mai are vreo datorie la fondul clasei: "Banii pentru portari s-au dat, nu?".

3685