
Social
Avocat: Blocarea dizolvării Hexi Pharma nu este o măsură neobișnuită
hexi.jpg

Av: Dizolvarea poate fi ca urmare a falimentului, sau o dizolvare voluntară, ca urmare a deciziei asociaților sau acționarilor întreprinderii. În acest caz era vorba despre o dizolvare ca urmare a unei intrări în procedura insolvenței în formă simplificată. Justiția a decis că această procedură nu are loc într-un moment oportun, deoarece împotriva întreprinderii s-a început urmărirea penală și se exercită o acțiune de natură penală din parte organelor abilitate de lege, respectiv Parchetul. Justiția a pronunțat o anumită soluție. Ea nu este încă definitivă. Trebuie să vedem dacă se vor exercita căile legale de atac. În funcție de soluția instanței de judecată, rămâne să se continue procedura de lichidare judiciară în forma simplificată a procedurii de faliment, sau, dimpotrivă, aceasta să fie suspendată, pe durata în care există pe rolul instanțelor de judecată sau pe rolul parchetului, un dosar în care se exercită, din partea statului, o acțiune de natură penală. Instanța nu a făcut decât să suspende o procedură care ar fi putut să împiedice, din punctul de vedere al parchetului, urmărirea penală care se desfășoară. Oricum, dacă s-ar fi instituit măsura indisponibilizării bunurilor, în mod cert, practicianul în insolvență desemnat, nu ar fi putut să treacă la valorificarea acestor bunuri sau să dispună de ele în vreun fel. Justiția ar fi trebuit să decidă care ar fi fost sancțiunea care ar fi trebuit să se aplice, atât în ceea ce privește societatea, cât și bunurile aduse în discuție.
Reporter: De ce a considerat Parchetul necesar să atace în instanță această cerere? Săptămâna trecută discutam cu avocatul Piperea, iar dânsul spunea că insolvența înlesnește ancheta penală. Puteți să ne lămuriți?
Av: Insolvența nu este de natură să împiedice sau să incomodeze în vreun fel ancheta care se desfășoară împotriva societății. Insolvența nu are nicio legătură cu acțiunea care se desfășoară din punct de vedere penal. Faptul că parchetul nu a considerat oportun ca această întreprindere să fie dizolvată, ține de considerente de anchetă penală, care pe parcursul urmăririi penale sunt de natură confidențială. Odată cu finalizarea anchetei penale, aceasta urmează să fie consemnată sub forma rechizitoriului. Rechizitoriul are caracter public. Opinia publică, ziariștii, orice parte interesată poate să ia la cunoștință de rechizitoriu și poate să aibă în vedere motivele, care au stat în acest moment, la baza formulării unei cereri din partea parchetului, prin care s-a solicitat și, cel puțin într-o primă fază, s-a obținut, suspendarea procedurii de dizolvare a acestei întreprinderi. În rest, sunt considerente de natură operativă avute în vedere de procuror, având în vedere probele sau indiciile temeinice care există în ancheta penală, față de care noi suntem terți și nu le putem afla în acest moment procedural. După ce se finalizează ancheta și se întocmește rechizitoriul, toate probele sunt publice. Acuzatul și orice altă parte poate să le ia la cunoștință în mod nemijlocit și pot fi comentate. Până atunci, trebuie să avem răbdare și încredere în justiție.
Rep: Din perspectiva angajaților, cu ce schimbă această decizie soarta lor?
Av: În privința contractelor de muncă urmează să se ia măsurile conforme Codului muncii și nu potrivit dispozițiilor speciale, derogatorii, din legea care reglementează insolvența. Acest lucru nu înseamnă că angajații își pot continua activitatea la o firmă care a rămas fără activitate sau care este un cursul unei anchete penale. Dacă asociații sau acționarii decid ca această întreprindere să nu își mai continue activitatea pe parcursul urmăririi penale, angajații urmează să fie concediați în procedura prevăzută de Codul muncii. În funcție de numărul de angajați este urmată procedura din legea dialogului social, respectiv Codul muncii. Urmează măsuri de compensare, salarii compensatorii, procedura prin care aceștia pot fi ajutați de către agenția de formare și ocupare profesională, ajutor de șomaj ș.a.m.d. Nu este nimic spectaculos. Se aplică legea așa cum este, dar nu prevederile speciale ale legii insolvenței, ci prevederile normale, aplicabile oricărei alte întreprinderi care își încetează activitatea.
Rep: Până când Parchetul va face public rechizitoriul și ne vom lămuri de ce a cerut blocarea dizolvării, puteți să ne spuneți, ca specialist, din experiența dumneavoastră, de ce s-ar cere așa ceva?
Av: Nu este o măsură neobișnuită. Parchetul poate să intervină oricând, în orice fază, în orice procedură. Nu trebuie neapărat să fie vorba despre procedura penală. Potrivit Codului de procedură civilă, procurorul poate participa oricând consideră necesar la ședințele de judecată, chiar și în materie civilă, în special în ceea ce privește minorii, interzișii judecătorești, persoanele care ar putea fi defavorizate în cadrul unui proces de natură civilă. În astfel de situații, procurorul poate să intervină oricând și poate să susțină drepturile și libertățile părților. Nu este o procedură ieșită din comun. Probabil, procurorul a luat decizia oportună, având în vedere probele de la dosar. Nu avem cum să cunoaștem ceea ce este în momentul de față, pentru că urmărirea penală are un caracter confidențial. Cu puțină răbdare, urmează să ne lămurim, într-un moment ulterior, când rechizitoriul va fi făcut public de către procuror.
Amintim, Hexi Pharma a anunţat săptămâna trecută că a demarat deja procedurile legale pentru închidere şi că îşi va retrage toate produsele de pe piaţă.