Sindicatele din Educaţie se pregătesc de proteste. Expert la RFI: Bonusurile de performanţă nu rezolvă problemele din sistem

Proiectul prevede, printre altele, majorări salariale de până la 14% şi acordarea de bonusuri de performanţă în educaţie. Sindicatele susţin însă că investiţiile în resursa umană sunt în continuare insuficiente şi cer creşterea salariilor pentru toată lumea. În caz contrar, se iau în considerare şi măsuri mai dure de protest, de la reducerea numărului supraveghetorilor la examene, până la blocarea anului şcolar, a precizat liderul FSLI. 

Trebuie să diferenţiezi ce înseamnă performanţă vis a vis de punctul de plecare al elevului şi situaţia fiecărei şcoli în parte, spune, la RFI, Robert Santa, expert al Centrului pentru Politici Educaţionale:

Executivul va stabili în perioada următoare criteriile de performanţă în educaţie şi sănătate prin hotărâri de guvern. Proiectul executivului este un punct de plecare bun, dar rămân probleme grave legate de resursa umană din sistemul educaţional, mai spune Robert Santa:

Robert Santa: Trebuie să diferențiezi ceea ce înseamnă perfomanță, vis-a-vis de punctul de plecare al elevului și situația fiecărei școli. În România este imposibil să ai criterii absolute de performanță în condițiile în care ai școli în mediul rural, cu rate ridicate de abandon, ce tind spre 50%. O chestiune foarte dificilă este să defalchezi meritul. Dacă legi evaluarea performanței profesorului în funcție de performanța elevului e înselător. La oraș mulți elevi, mai ales cei din familii înstărite beneficiază de o serie de investiții private care se reflectă în modul în care învață.

Reporter: Cum aplici criteriul performanței în mediul rural sau în orașele mai mici?

R.S: În mediul rural performanța trebuie să fie raportată la punctul de plecare al elevului. Dacă într-o clasă avem o scădere a absenteismului, se poate considera a fi un punct de performanță. Dacă vorbim despre învățământul liceal, dacă o pondere mai mare reușește să ia note de trecere la bacalureat, decât cei care au intrat cu evaluările naționale trecute cu medie peste 5, este un punct de performanță. Alte exemple sunt dacă scade numărul celor care au repetat clasa, dacă crește ponderea celor din școlile respective care ajung la facultate sau se integrează pe câmpul muncii. În primul rând, cred că trebuie să fie criterii care țin de integrarea socială.

Rep: Un profesor are atribuții limitate dacă un copil vine dintr-o familie defavorizată și părinții decid să nu îl mai trimită la școală. Profesorul vorbește cu ei, dar ce poate face mai mult?

R.S: Ca să rezolvi toate problemele din sistem e nevoie de politici dn multe zone. Este important să nu fie criterii absolute de performanță. Automat vei descuraja și mai mult profesorii din mediul rural să se ducă să predea acolo. Deja au probleme logistice, trebuie să facă naveta. Au de-a face cu copii care au carențe educaționale moștenite, pe care ei trebuie să le acopere. Dacă ai și criterii de performanță absolute, care îi defavorizează în restructurarea grilelor de salarizare, faci predarea în mediul rural sau în orașele mici, complet neatractivă.

Rep: Înțeleg că tocmai asta face ministerul. Separă planurile pentru învățătorul care merge 20 km pe jos, poat fi performanță, pentru licee la „Lazăr”,  performanța e dată de olimpici. Prin urmare se face totuți o separare. În acest context, este posibil să asistăm la o separare care să meragă spre zeci de criterii?

R.S: Probabil că trebuie create câteva criterii diferențiate în funcție de tipurile de licee. Important este ca cei care vor face grilele, vor trebui să balanseze între nevoia de a păstra criteriile relativ simple și de a avea multe criterii defalcate, ce ar însemna o problemă birocratică uriașă. Este important ca aceste criterii meritocratice din grila de salarizare să nu se transforme într-un nou pretext pentru a împovăra profesorii și cadrele didactice cu completarea de fișe, formulare și cu o birocrație suplimentară. Trebuie să existe o diferențiere între câteva tipologii de școli și licee, în funcție de care să se facă criteriile de performanță. De exemplu, în învățământul vocațional nu le poți lega de intrarea la facultate, ci de integrarea pe câmpul muncii. În școlile din mediul rural, criteriile de performanță ar trebui să țină cont de aspectul remedial al reducerii abandonului școlar, de crearea unui pachet de cunoștințe de bază, de remedierea deficiențelor educaționale moștenite. În liceele bune aceste criterii ar trebui legate de înalta performanță.

Rep: În România se aduce în discuție meritocrația și premierea performanței. Din acest punct de vedere, unde se află România față de alte state din Uniunea Europeană?

R.S: Este un subiect destul de tensionat în relația dintre sindicate și autoritățile guvernamentale. În foarte multe țări protestele din învățământul secundar și primar sunt legate tocmai de aceste crterii de performanță. Există suspiciunea că ele ar putea să fie folosite pentru a scădea salariile sau pentru a pedepsi profesorii pentru aspecte care nu țin neapărat de ei. De exemplu, variază foarte mult nivelul elevilor între diverse școli și licee.  Este un lucru de înțeles. În statele care au bugete mai consistente pentru educație, problemele care trebuie adresate printr-un sistem diferențiat de încurajare a performanței sunt rezolvate direct, prin prime și sporuri acordate profesorilor și învățătorilor care predau în școli din medii dezavantajate. Și la noi depinde foarte mult de cum o să fie implementat un astfel de sistem. Din nefericire, nu se poate vedea până în clipa în care apar dosarele și se acordă sporurile.

Rep: Bugetul pentru premierea profesorilor care au reușit să performeze ar fi undeva la 2% din fondul de salarii al unității respective. Cum vi se pare această cifră?

R.S: Este destul de mică. Depinde între câte persoane este distribuită și de criterii. Ideal ar fi ca sporulrile legate de performanță să fie alocate la un nivel mai general, să nu fie acordate doar vârfului. Cred că acest lucru derivă din obsesia națională pe care o vedem în discursul public, legată de performanță de vârf, de ideea de olimpic, deși aceasta afectează un procent infim din rândul elevilor. Cred că acest lucru se transpune și profesorilor.

Rep: Luată ca un întreg, cum vi se pare propunerea?

R.S: Orice mărire a fondului de salarii și ameliorarea condițiilor pentru profesori  este un punct în plus. Meseria de dascăl nu este suficient de atractivă pentru a atrage top performeri din rândul absolvenților de universitate care să contribuie la ameliorarea situației din învățământ. Salariile din învățământ nu sunt competitive cu cele din mediul privat, iar în anumite domenii strategice este cvasi imposibil să atragi persoane bine pregătite, în număr suficient, pentru a acoperi nevoia din sistem. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care salariile din același sector din mediul privat sunt mult mai mari. Este un început pozitiv. Din nefericire, mă tem că nu va rezolva, pe termen scurt, problemele de resursă umană din sistem și mai ales, atragerea de tineri talentați în sistem.

Rep: Spuneți că este un început bun, dar nu este catalogat la fel de sindicatele din învățământ. Profesorii anunță un marș pentru 1 iunie și vor să blocheze anul școlar.

R.S: Este o poziție interesantă. De obicei, sindicatele tind să fie împotriva măsurilor de remunerare legate de performanță din cauza temerilor că acestea ar putea duce la abuzuri și la scăderi a plăților salariale. Se va ajunge la o formulă negociată a acestor politici.

Rep: Cui ar trebui pasată această responsabilitate?

R.S: În aceste cazuri, cea mai bună abordarea este ca politica să fie proiectată sau design-ul să fie făcut de specialiști. În cele din urmă, trebuie negociată cu partenerii sociali. O astfel de politică trebuie negociată. Dacă sindicatele au venit cu o poziție clară împotrivă, probabil că se va ajunge la o serie de negocieri pe această temă.

Rep: Poate fi cumva reacția a sindicatelor din învățământ provocată de faptul că sindicatele, angajații din sănătate au primit mai mult?

R.S: Este clar că ambele domenii, sănătatea și educația, trebuie finanțate într-o măsură mult mai mare. Amândouă au foarte mari probleme. Cred că în ultima vreme sănătatea a luat lumina reflectoarelor din cauza câtorva crize punctuale, ce au apărut în mass-media, dar și în zona de educație avem o criză uriașă. Avem cea mai mare rată de abandon școlar din Uniunea Europeană. În clipa de față, România, în afară de faptul că trece printr-un proces de îmbătrânire, este în situația în care până la 20% dintre copii nu reușesc să finalizeze studiile secundare. Este un procent uriaș.