Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bilanţul ploilor: Peste 240 de case din 10 judeţe au fost inundate

Peste 240 de case şi mai mult de 500 de gospodării au fost inundate în localităţi din zece judeţe ale ţării, ca urmare a ploilor abundente de ieri. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că cea mai afectată zonă a fost Moldova. 

În urma ploilor abundente care au căzut marţi în zece judeţe din ţară, 245 de case, şi 532 de curţi, grădini şi subsoluri au fost inundate. În toate aceste cazuri a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru evacuarea apei, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

"Cel mai grav afectat de fenomenele meteorologice a fost județul Bacău, unde pentru o perioadă de trei ore, satul Curița din comuna Cașin a fost complet izolat, fiind necesară intervenția pompierilor militari, care alături de voluntari au acționat pentru decolmatarea podului prin care se face accesul în localitate".

Potrivt IGSU, doar în satul Mânăstirea Caşin din judeţul Bacău s-a intervenit la 150 de gospodării inundate.În Broşteni, judeţul Vrancea, pompierii intervin miercuri "pentru asanarea fântânilor şi decomaltarea unor podeţe", mai informează IGSU. Două familii au fost evacuate.

Peste 20 de gospodării şi anexe din trei comune ale judeţului Vrancea au fost inundate, iar circulaţia pe Drumul Naţional 2M a fost îngreunată de aluviuni. De asemenea, subsolurile Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, respectiv al Muzeului Râmnicu Sărat şi 11 gospodării din oras au fost inundate, marţi seara, din cauza ploii torenţiale.