
Social
Migranţii, oi negre într-un raport al poliţiei germane
koln.jpg

Raportul relevă că un număr ridicat de infracțiuni au fost comise de sirieni, afgani și irakieni, de altfel cele mai numeroase grupuri de solicitanți de azil. Însă, sub aspect proporțional, calculat ca procent al infractorilor în totalul unei comunități, în top se regăsesc africanii, georgienii și sârbii. Raportul nu precizează câte din cele aproximativ 69.000 de delicte sunt cazuri confirmate și câte sunt doar suspecte. Totuși, documentul menționează că aproape o treime din infracțiunile pe care migranții le-au comis ori au încercat să le comită au fost furturi, 28% atacuri asupra proprietăților și falsificări de documente și 23% acțiuni violente precum tâlhării, jafuri sau lipsiri de libertate. Infracțiunile ce privesc consumul sau traficul de droguri reprezintă 6,6% din delictele comise de migranți în Germania, iar delictele de natură sexuală puţin peste un procent.
Este pentru prima dată când poliția germană publică astfel de date. Ea a fost acuzată la începutul anului de lipsă de reacție după agresiunile petrecute în noaptea de Anul Nou în centrul orașului Koln, unde sute de femei au fost agresate sexual de grupuri de bărbați care, conform semnalmentelor, erau migranți arabi sau nord-africani. Fapte similare de mai mică anvergură s-au petrecut tot atunci și în alte orașe germane, precum Stuttgart și Hamburg, dar și în alte țări europene, respectiv Elveția, Suedia și Finlanda.
În contextul publicării acestui raport, ieri şase refugiați au fost arestați și sunt anchetaţi după incendiul care a avut loc marți la un centru de primire al azilanților din orașul german Dusseldorf. În urma incendiului au fost evacuate aproximativ 130 de persoane, iar 30 de refugiați și membri ai echipajelor de salvare au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza intoxicării cu fum, însă nu au existat și cazuri mai grave. Poliția consideră că este vorba de un caz grav de incendiere premeditată iar ziarul local Express a relatat că poliția ar ancheta două persoane, dintre care, unul s-a lăudat în fața unui jurnalist că ar fi cauzat incendiul, spunând că a făcut acest lucru din frustrare față de condițiile de trai în centrul de primire. Luna trecută, poliția a raportat o creștere a numărului de incendii la centrele de primire a refugiaților și se suspectează că locuitorii ostili primirii refugiaților ar fi responsabili pentru cele mai multe cazuri. Însă cazul de marți nu este primul în care un refugiat este suspectat de incendierea deliberată a unui centru de primire a refugiaților. În aprilie, un bărbat sirian, cazat în landul Renania Palatinat, a recunoscut faptul că a dat foc la un hotel și a desenat svastici pe pereți, pentru a crea imaginea unei infracțiuni motivate de ură. Acesta a mai spus că a provocat incendiul pentru a protesta împotriva condițiilor grele de trai la hotel, unde locuiau mai mulți refugiați.