
Social
Atac armat în Germania; zeci de persoane rănite
germany_shooting_france_24.jpg

Cel puţin 25 de persoane au fost rănite după ce individul intrase înarmat în cinematograful Kinopolis din Viernheim, un orăşel situat în sud-vestul Germaniei, la 50 de kilometri de Frankfurt.
Anterior, presa anunța că un bărbat mascat înarmat cu un pistol și cu o centură cu muniție a deschis focul într-un cinematograf din orașul german Viernheim, lângă Frankfurt, rănind între 20 și 50 de persoane, după care s-a baricadat în interior.
Potrivit unor surse de la fața locului, răniţii au fost victimele gazelor lacrimogene care ar fi fost folosite de autorul luării de ostatici sau de către poliţie.
Informaţia privind moartea autorului atacului a fost confirmată de Peter Beuth, ministrul regional de Interne.
Peter Beuth a precizat că a avut loc un schimb de focuri între poliţie şi autorul luării de ostatici, iar suspectul a fost împuşcat mortal.