Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Noi reguli privind organizarea protestelor de stradă?

noi_reguli_organizarea_protestelor_strada.jpg

Proteste de stradă, în Piaţa Universităţii din Bucureşti (Foto: RFI/Eduard Vasilică/arhivă)
Proteste de stradă, în Piaţa Universităţii din Bucureşti (Foto: RFI/Eduard Vasilică/arhivă)

Legislaţia actuală privind adunările publice este învechită şi lasă loc unor abuzuri. Iată ce spun mai mulţi activişti civici, care au depus un proiect pentru o nouă lege în acest sens.

Autorii demersului, majoritatea avocaţi, atrag atenţia că legislaţia actuală nu ţine cont de noile forme de protest, cum ar fi adunările spontane sau flashmob-urile.

Unul dintre iniţiatorii proiectului, avocatul Alexandru Surcel, spune la RFI că legea trebuie modificată: "Se continuă a se lucra cu o lege foarte veche, o lege caducă, în realitate, care nu mai are nici o legătură cu spiritul vremurilor în care trăim, cumva pentru a se menţine o restricţie, pentru a nu permite oamenilor să iasă în stradă întotdeauna când simt ei nevoia, să intimideze un pic".

"La ora actuală, chiar dacă lucrurile se desfăşoară paşnic, după manifestaţie încep să curgă amenzile, mai ales că mai nou, şi-au cam făcut obiceiul, cel puţin la Jandarmeria din Bucureşti, nici măcar nu mai întocmesc procesul verbal pe loc, îl primeşti prin poştă", declară avocatul.

 
Avocatul Alexandru Surcel, despre legea adunărilor publice