Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Medic la RFI: Zika nu este un motiv de îngrijorare în România, dar e un motiv de a rămâne în alertă

medic_rfi_zika_nu_motiv_ingrijorare_romania_ci_motiv_ramane_alerta.jpg

Echipament anti-Zika, incluzând plase de ţânţari, spray anti-ţânţari şi prezervative (Foto: Reuters/Carlo Allegri/arhivă)
Echipament anti-Zika, incluzând plase de ţânţari, spray anti-ţânţari şi prezervative (Foto: Reuters/Carlo Allegri/arhivă)

Riscul transmiterii virusului Zika în România este moderat. Precizarea e făcută la RFI de medicul Cassandra Butu, reprezentanta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România. Reacţia sa vine după ce autorităţile au confirmat primul caz detectat în România, la o persoană care a călătorit în Martinica.

Medicul Cassandra Butu e de părere că românii nu ar trebui să fie îngrijoraţi, ci doar precauţi: "După părerea mea, nu este un motiv de îngrijorare, dar este un motiv de a rămâne în alertă şi a urma recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, atât la nivel personal, cât şi din punctul de vedere al autorităţilor".

Cum se transmite virusul? "Acest virus se transmite prin intermediul ţânţarilor. Măsurile pe care populaţia ar fi bine să le ia sunt cele legate de protecţia personală, folosirea hainelor de culoare deschisă, care să acopere o suprafaţă cât mai mare de corp şi a substanţelor care resping ţânţarii, substanţe care trebuie să conţină ingredientul scris DEET sau IR3535 şi de asemenea folosirea plaselor de ţânţari la uşi şi ferestre şi îndepărtarea vaselor în care se acumulează apa, eu ştiu, găleţi, ghivece de flori şi alte recipiente pe lângă casă, pe lângă gospodărie".

Se transmite şi de la om la om? "De la om la om se transmite într-adevăr prin contact sexual. De aceea, recomandarea noastră este ca partenerii femeilor însărcinate care au călătorit în zone endemice, în special dacă au prezentat şi simptome de boală, să se abţină de la contact sexual sau să folosească măsuri de protecţie, până la şase luni, ar fi cel mai bine".

Cât de mare este riscul transmiterii virusului Zika pe teritoriul României? "În studiul pe care l-a făcut OMS, România se încadrează la un risc mediu. Acest risc a fost calculat pe baza faptului că avem ţânţarul, nu cel care transmite Zika, dar un ţânţar înrudit, care la o adică ar putea şi el să transmită Zika şi de asemenea faptul că suntem în apropierea ţărilor de la nord-estul Mării Negre, care sunt la risc ridicat, de asemenea prin faptul că avem un sistem de monitorizare de sănătate publică destul de bine pus la punct".

Cum îşi poate da seama o persoană că are virusul Zika? "Simptomele sunt de răceală comună, dureri articulare, febră, înroşirea pielii. Important este dacă a călătorit într-o zonă unde această afecţiune este frecventă sau a avut un contact cu cineva care a călătorit într-o asemenea zonă şi care prezintă simptomele de boală. Diagnosticul se pune la laborator şi atunci o asemenea persoană care suspectează că are această afecţiune trebuie să se prezinte la medicul de familie sau la medicul infecţionist din zonă".

Medicul Cassandra Butu, despre primul caz Zika în România