Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Costa Rica, cea mai fericită țară din lume

costa_rica_paradis_vert2.jpg

Image source: 
RFI

Mica republică din America de Sud, Costa Rica, a fost desemnată țara cea mai fericită din lume pe termen lung, potrivit Raportului numit "Indexul Planetei fericite", scrie The Independent.

Raportul, publicat de Fundația New Economics, caută să se îndepărteze de ideea fericirii măsurată din punct de vedere economic și, în schimb, clasifică țările în funcție de câtă fericire există datorită cantității de resurse naturale folosite.

Fericirea este calculată și prin măsurarea unor factori precum bunăstarea, speranța de viață și inegalitatea socială, apoi împărțirea acestora la amprenta ecologică.

În timp ce în vârful listei se află țările latino-americane, țările mai mari occidentale au o performanță destul de scăzută. Marea Britanie se clasează pe locul 34, în timp ce SUA ocupă locul 108.

Costa Rica surclasează toate țările, cu 99% din electricitatea sa provenind din surse regenerabile - ceea ce înseamnă că populația folosește doar o fracțiune din resursele folosite de alte țări din Vest.

De asemenea, în raport se notează că țara și-a abolit armata în 1949 și a reinvestit banii în programe educaționale și de sănătate.

Pe locul secund, se află Mexic, în ciuda faptului că țara este afectată de corupția în creștere și violența dintre găști.

Columbia se află și ea pe podium, ocupând locul 3, reușind să puncteze la capitolul fericire, cât și la amprenta eco.

La polul opus, găsim Ciadul, o țară din centrul Africii. Fericirea în această țară o găsim în doze atît de mici din cauza amprentei ecologice imense, fiind producătoare de ulei, dar și pentru că rata sărăciei este alarmant de ridicată, iar infrastructura, inadecvată.

Instabilitatea internă este de asemenea un factor, cu musulmanii din Nord care sunt în conflict  cu creștinii din Sud - tensiuni ce au fost exacerbate de atacurile insurgenţilor Boko Haram.

Potrivit Națiunilor Unite, speranța de viață aici este de 49 de ani/ bărbați și 52 de ani/ femei.

Surprinzător, pe locul doi  în clasamentul țărilor nefericite găsim Luxemburgul. Deși este una dintre cele mai bogate țări pe capita din Europa, Luxemburgul pierde la capitolul numit de specialiști ”capital social” – capitalul social reprezintă  suma dintre calitatea și cantitatea relațiilor dintr-o societate care permit unei societăți să funcționeze cum trebuie.

Saamah Abdallah, cercetător senior la Fundația New Economics, spune că "Indexul Planetei fericite oferă o busolă pentru a ghida națiunile către un progres veritabil, care arată că este posibil ca oamenii să ducă o viață bună, fără să afecteze Planeta. Putem învăța multe de la economiile mai mici, deseori subestimate, dar care fac eforturi uriașe pentru populațiile lor cu resurse limitate".

"De prea multe ori, guvernele prioritizează creșterile accelerate în economie, mai presus de alte probleme. Ei pierd din vedere ceea ce este important cu adevărat: viață lungă, fericită și durabilă pentru toții oamenii din lume".