Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Consiliul Tinerilor Instituționalizați vrea acces în centre pentru a putea depista abuzurile

copii.jpg

Sursa imaginii: 
facebook.com/ConsiliulTinerilorInstitutionalizati

„Sistemul obstrucționează” spune la RFI Vișinel Bălan de la Consiliul Tinerilor Instituționalizați. Reprezentanții Consiliului se întâlnesc luni cu cei de la ministerul muncii. Tinerii vor să obțină dreptul de a intra în centre, de a sta de vorbă cu copiii abuzați și de a putea sesiza Parchetul.

Avocatul Poporului a demarat o anchetă în mai multe orfelinate din ţară, vizând "posibila încălcare a articolului din constitutie privind protecția copiilor și a tinerilor, anunță instituția.

Avocatul Poporului spune că s-a sesizat în urma declarațiilor făcute de ministrul muncii Dragoş Pîslaru.

Acesta declara în urmă cu o săptămână că există suspiciuni de trafic cu copii în orfelinatele din sudul ţării şi că, în acest moment sunt  anchete în desfăşurare pentru elucidarea suspiciunilor.

Reprezentanții Consiliului se întâlnesc luni cu cei de la ministerul muncii. Tinerii vor să obțină dreptul de a intra în centre, de a sta de vorbă cu copiii abuzați și de a putea sesiza Parchetul.

În prezent, accesul le este interzis după ce au vorbit public despre abuzurile la care sunt supuși copiii instituționalizați.

 

Vișinel Bălan: Cu siguranță datele sunt mult mai triste și mult mai mari decât cele oficiale. Numai eu știu un număr foarte mare de tineri care practică prostituția. Port discuții cu ei și încercăm să găsim soluții ca să renunțe la această meserie.  Ei spun că au nevoie de bani. 66 este un număr de comedie, din nefericire. Lucrurile sunt mult mai triste, mult mai dure și nimănui nu îi pasă.

 

Reporter: Dumneavoastră vorbiți despre copiii aflați în centre?

 

V.B: Da. Vorbesc despre cei care sunt în acest moment în sistem.

 

Rep: Ce vârste au acești copii?

 

V.B: De la 15 – 16 ani până la 18 – 19 ani.

 

Rep: Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului spuneau că aceste cazuri apar în afara centrelor, că în momentul în care un copil împlinește 16 ani are dreptul să meargă neînsoțit în oraș.

 

V.B: Nu este exclus ca acești copii să intre în tot felul de anturaje, să renunțe la a comunica în centru, să se izoleze, să poarte o mască ca și cum totul este OK, dar să se alăture acestor clanuri, acestor rețele și să devină unul dintre consumatorii de diferite plăceri. Este o situație foarte tristă. Mai trist este faptul că sunt cazuri în care personalul știe și trece cu vederea. Merg pe sistemul tacit, știu, nu pot face nimic, merg înainte. Cel puțin eu știu acest lucru în București. Acum facem o cercetare destul de amănunțită și încercăm să avem toate dovezile posibile pentru a face curățenie. Ceea ce am descoperit și încă descoperim arată o situație foarte tristă. Cu cât călătorim în țară vedem tot atât de multe lucruri triste. Încercăm să nu mai fim atât de vocali mediatic și încercăm să le rezolvăm ușor, în ideea de a nu răni copilul. Copiilor le este frică. Copiii cu care vorbesc îmi spun că ar vrea să vorbească dar le este frică să nu se afle. Tocmai în ideea de a le proteja imaginea, vrem să facem noi investigația, cercetarea și în același timp să sesizăm organele de cercetare penală. Avem și situații în care suntem amenințati, dar eu cel puțin sunt relaxat.

 

Rep: Cine ar trebui să intervină în aceste cazuri? Care ar fi prima autoritate care ar trebui să se sesizeze?

 

V.B: Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului trebuie să fie mult mai vocală și mult mai activă. Au un management al comunicării foarte defectuos. Nu este suficient să faci management doar la birou. Trebuie să mergi pe teren și să îți faci activitatea doar pe teren. Când faci un control, este foarte important să vorbești cu copiii. Mergând prin țară, copiii îmi spuneau că nu vorbește nimeni cu ei, dar ca urmare a declarațiilor sau denunțurilor noastre au venit zeci de controale. Toată lumea vorbește cu personalul sau cu șefii de centru. Aceasta nu este cercetare, nu este investigație, nu este nimic. Este o vrăjeală pe care o consemnăm în caiet și aratăm că am făcut control și totul este perfect și tot ce se aude este o iluzie. Acest lucru se întâmplă pentru că autoritățile, instituțiile nu fac altceva decât să mușamalizeze o tragedie, în ideea că nu există. Este mult mai ușor să consemnezi că s-a discutat, toată lumea spune că este perfect, că a fost doar un caz izolat și se trece peste. Acel caz izolat este foarte important pentru că nu se vorbește cu copilul. Dacă se vorbește cu copilul, există o comisie multidisciplinară. Este și aceasta o comedie. Ea nici măcar nu își face treaba. Mi-a trimis mesaj un tânăr de la Iași să îmi spună că la ei sunt zeci de cazuri ca cel pe care l-am prezentat aseară la un post de televiziune. Este vorba tot despre prostituție. Este o situație tristă, penibilă. Nu este suficient doar să fii vocal. În acest moment eu am interdicție în centre. Cred că și-au dat vreun mail sau un mesaj în rețea. Am interzis, dar pentru moment încă rezist. Ceea ce pot să fac este să mulțumesc Ministrului Muncii pentru că și-a asumat o declarație și o poziție destul de riscantă, în contextul în care vorbim despre o mafie și o rețea destul de puternică. Dacă cineva trebuia să ia o atitudine, el a făcut-o cel mai bine. Mi-aș fi dorit să facă acest lucru și Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului. Direcțiile de protecție a copilului nu există efectiv. Dacă mergeți pe teren și dacă intrați, bineînțeles că aveți interdicție, și vorbiți cu copiii, o să aflați lucruri absolut șocante.

 

Rep: Dumnevoastră cum mai puteți să îi ajutați pe copii dacă nu mai aveți acces în aceste centre? Una dintre măsuri a fost, așa cum se arată și în raportul CRJ, că în momentul în care semnalezi abuzurile, tu ca voluntar sau reprezentant al unui ONG nu mai ai acces în acel centru.

 

V.B: Din nefericire, nu mai am acces în foarte multe. Tot încerc să găsesc protocoale, încerc să găsesc modalități legale prin care să intru și nu se poate. Am fost invitat luni, 25 iulie, de către Ministrul Muncii ca să discutăm despre un parteneriat. El a făcut o propunere prin care Consiliul Tinerilor Instituționalizați să facă monitorizarea serviciilor de protecție a copilului, să discute cu tinerii din centre  și să ia măsuri. Efectiv, să sesizăm Parchetul, să sesizăm instituțiile competente în soluționarea acestor probleme grave. Să vedem ce se concluzionează și care va fi decizia finală. Eu îmi doresc foarte mult ca acest acord cu Ministerul Muncii, cu autoritatea, să dea rezultate. Eu, Vișinel și colegii mei din Consiliul Tinerilor Instituționalizați putem face ceva în sistemul de protecție, dar trebuie, neapărat, schimbat absolut tot din temelii. Situația este foarte tragică, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un sistem infect de control politic. Oamenii care conduc sistemul de protecție a copilului nu răspund decât politic, nu fac nimic pentru copil, nici măcar nu îi interesează. Sunt oameni care conduc aceste direcții de zeci de ani. Nu știu dacă au auzit vreodată de copii, ba mai mult, copiii ne-au confirmat în cercetarea pe care am făcut-o, că ei nu știau cine este director sau nu știau că există o direcțe de protecție a copilului. Ei știau doar de șeful de centru. În această situație, copilul unde să meargă să facă o sesizare, o petiție? Nu știe că are pe cineva care ar putea să îl ajute sau să îl protejeze. Într-un astfel de centru îi învățam pe copii cum să facă o sesizare cu privire la abuzurile la care au fost supuși, iar ei erau luați de urechi sau la palme de către personalul care îi întrebau ce caută acolo. Până la urmă, unde este dreptul de petiție, dreptul de a sesiza? Până la urmă este dreptul meu dacă am fost victima unui abuz să reacționez. Sistemul obstrucționează sau îl privează de liberate pentru că și-a permis să facă o sesizare împotriva directorului sau a educatorului. Este o situație foarte nefericită. Acesta este sistemul după 26 de ani. Noi discutăm după 26 de ani, în contexul în care România crede că a evoluat. Eu cred că de fapt multe suflete s-au rătăcit și au suferit tocmai pentru că au fost ignorate. Eu a trebuit să aștept 29 de ani ca să cresc și să pot să mișc ceva în acest sistem. La un moment dat și eu am fost victimă, în mai multe situații, chiar și abuzat sexual.