Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Teroristul kamikaze din Ansbach era simpatizant ISIS. Jihadiștii au revendicat atacul

Polițiștii germani au prelevat probe de la locuința atacatorului, un fost hotel din Ansbach

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul comis duminică în oraşul german Ansbach, soldat cu moartea atacatorului şi rănirea a 12 persoane. Anunțul jihadiștilor a venit la scurt timp după ce anchetatorii germani au concluzionat că tânărul sirian era simpatizant al reţelei teroriste sunite.

"Martirul care a comis operaţiunea de la Ansbach era unul dintre soldaţii Statului Islamic". Anunțul a venit de la agenţia de ştiri Amaq, aparţinând organizaţiei teroriste sunnite care ocupă teritorii în Siria, Irak, Egipt şi Libia.

Același comunicat mai afirmă că, la fel ca în cazul altor atacuri din Europa occidentală, atentatul a fost ”un răspuns la adresa statelor care participă la coaliţia împotriva Statului Islamic”.

Camerele de luat vederi din apropierea restaurantului atacat duminică au surprins momentul exploziei:

 

 

Sursa: youtube.com

Cu numai câteva ore înainte ca jihadiștii să revendice atentatul din Ansbach, anchetatorii au concluzionat că tânărul sirian era simpatizant al reţelei teroriste sunite.

Înregistrări video islamiste au fost găsite în telefonul mobil şi în calculatorul tânărului sirian, a anunţat Ministerul de Interne din landul Bavaria.

Printre înregistrări a fost găsit și un videoclip în care atacatorul promitea loialitate organizaţiei teroriste. Sirianul în vârstă de 27 de ani afirma că atacul pe care urma să îl întreprindă este un act de răzbunare împotriva Germaniei din cauza participării acestei țări la operaţiuni antiteroriste din Siria și Irak.

Cetăţeanul sirian s-a aruncat în aer duminică seară în faţa unui restaurant, în apropierea unui concert în aer liber, în orăşelul german Ansbach. Bărbatul a murit, iar alte 12 persoane au fost rănite în acest atac terorist.