Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Profesori români, reţinuţi în Turcia pentru suspiciune de participare la tentativa de lovitură de stat

erdogan_2.jpg

Image source: 
REUTERS/Baz Ratner

Doi români, profesori la Universitatea din Karabuk, au fost reţinuţi în Turcia pe 13 august şi au stat închişi până marţi 16 august, în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativa de lovitură de stat. Profesorii au fost eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare, notează agenția Mediafax.

Cei doi cetățeni români se numesc Augustin Chifane și Cristina Chifane și locuiesc în Turcia, fiind angajați ca lector și respectiv asistent la Universitatea din Karabuk, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.

Cei doi au fost ridicați și reținuți pe 13 august de autoritățile turce, acțiunea având loc în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativă de lovitură de stat din 15 iulie, și au fost eliberați marți, 16 august, după trei zile, au precizat aceleaşi surse citate pentru MEDIAFAX.

Împotriva celor doi nu au fost formulate acuzații, dar la momentul eliberării le-au fost reținute telefoanele mobile și laptop-urile.

Cazul celor doi români este confirmat și de Ministerul Afacerilor Externe care anunță că misiunea diplomatică le-a pus la dispoziție celor doi un avocat și un traducător.

"Ambasada României la Ankara are în atenție cazul celor doi cetăţeni români, încă din data de 13 august 2016, dată la care aceştia au contactat misiunea diplomatică solicitând asistență consulară. La data de 16 august 2016, ca urmare a demersurilor întreprinse de misiunea diplomatică pe lângă Poliția din Karabuk, autoritățile turce au comunicat faptul că cei doi cetăţeni români au fost eliberați, fără a fi acuzați de comiterea vreunei infracțiuni. Misiunea diplomatică s-a asigurat că cetățenii români au beneficiat de serviciile unui avocat din oficiu şi de cele ale unui traducător autorizat. Totodată, li s-a recomandat cetățenilor români să coopereze cu autoritățile polițienești în procedurile de verificare derulate de acestea. Ambasada României la Ankara monitorizează cazul și este în contact cu autoritățile turce şi cu cetăţenii români. ", se arată în răspunsul MAE.