
Social
25 de ani de la primul www
www.jpg

Potrivit unui anunț al companiei Facebook, în ultimii zece ani numărul celor care au acces la internet la nivel mondial a crescut cu 200-300 milioane pe an, astfel încât la începutul acestui an aproape jumătate din populația lumii avea acces la internet (3,2 miliarde de oameni). Totuşi, sunt încă aproximativ 4,1 miliarde de oameni care nu au acces la acest serviciu.
În luna iulie anul acesta, ONU a stabilit, printr-o rezoluție, că accesul la internet este un drept uman de bază. Rezoluţia nu are caracter obligatoriu, dar condamnă ţările care împiedică accesul liber la internet al cetăţenilor.
Printre ţările care s-au opus rezoluţiei se numără Rusia, China, Arabia Saudită, Africa de Sud, Indonezia şi India.
În raportul „State of Connectivity 2015” sunt prezentate patru bariere principale care îngrădesc accesul la internet în întreaga lume: lipsa infrastructurii în zonele izolate, costul accesului, un motiv întemeiat pentru care oamenii să ceară accesul la acest serviciu şi lipsa aptitudinilor necesare pentru a folosi internetul.
La polul opus, accesul la internet este cel mai mare în America de Nord și în Europa. Spre exemplu, cel mai ridicat procent (96%) al gospodăriilor cu acces la internet, în 2014, a fost înregistrat în Luxemburg și în Olanda. Din rândul statelor membre UE, cel mai scăzut procent privind accesul la internet a fost înregistrat în Bulgaria: 57%.
România este una din țările cu cea mai mare viteză de internet de lume și prima din Europa. Cu toate acestea, numărul gospodăriilor cu acces la internet este cu doar câteva procente mai mare decât cel la Bulgariei.
Potrivit unui studiu BRAT de la finalul anului trecut, 70% din populația orașelor și 44% din cea a satelor din România utilizează internetul. Mai exact, la nivel național sunt 8,8 milioane de utilizatori, dintre care 6,5 milioane în fiecare zi.