
Social
Guvernul cumpără Cumințenia Pământului și instituie Fondul Brâncuși
"Executivul a stabilit ca diferența între sumele donate în cadrul campaniei de subscripție publică dedicată sculpturii lui Constantin Brâncuși și suma echivalentă în lei a șase milioane de euro să fie asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Cumințenia Pământului va fi achiziționată și va rămâne în circuitul public, urmând să fie găzduită în curând într-unul din muzeele bucureștene. Totodată, având în vedere coeziunea socială creată în jurul operei Cumințenia Pământului, guvernul a decis constituirea Fondului Brâncuși" a precizat Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al guvernului.
Fondul Brâncuși va funcționa după un mecansim asemănător cu cel al campaniei de subscripție publică pentru Cumințenia Pământului. Prin aceasta s-au strâns puțin peste un milion de euro din donații, cu mult sub pragul de șase milioane la care țintea guvernul.
Fondul va fi gestionat de către Administrația Fondului Cultural Național, instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii. Ministerul Culturii poate aloca Administrației Fondului Cultural Național, prin transfer, subvenții de la bugetul de stat.
Administrația Fondului Cultural Național va anunța public contul în care pot fi depuse sume cu titlu de donație, sponsorizare și va comunica informațiile pe pagina proprie de internet și pe pagina Ministerului Culturii.