Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Irina Radu la RFI: Datoria TVR către EBU va fi eşalonată. Eurovisionul şi CM, securizate

O veste bună pentru postul public de televiziune: datoria TVR către EBU (European Broadcasting Union), asociaţia europeană a televiziunilor, din care face parte, va fi eşalonată pe o perioadă de trei ani. Anunţul a fost făcut joi la RFI de preşedintele-director general al TVR, Irina Radu.

România a fost exclusă de la ultima ediţie a concursului Eurovision, din cauza datoriei TVR către EBU.

"Aşteptam un răspuns de la EBU, a fost aprobat şi în Consiliul de Administraţie, semnarea unui act, a unei tranzacţii, prin care eşalonăm datoriile, deci ne reîmpăcăm, să spunem aşa, cu EBU, după nişte negocieri serioase şi grele şi astfel securizăm prezenţa noastră şi a României la Eurovision în anul 2017 şi securizăm Campionatele Mondiale de fotbal din 2018 şi 2022. Cred că este o veste foarte bună şi cred că arată grija noastră pentru ceea ce pregătim pentru telespectatori", spune Irina Radu.

"Suma pe care o datorăm în acest moment, deci datoria istorică la zi este de peste zece milioane de euro către EBU şi pe care o vom plăti în trei ani de zile", precizează preşedintele-director general al TVR.