
Social
"Cumințenia Pământului", itinerată în România. Nu există în plan construcția unui Atelier Brâncuși
Ministrul Culturii precizează totodată că nu există în plan, la acest moment, construcția unui Atelier Brâncuși la Muzeul Satului.
"Într-adevăr, Muzeul Satului e unul de etnografie, iar includerea unei capodopere a avangardei de secol XX într-o astfel de instituție este atipică. Modalitatea de achiziție a 'Cumințeniei Pământului' a fost, însă, ea însăși o premieră pentru România, iar Ministerul Culturii își dorește să creeze un cadru dedicat, unic, pentru această lucrare, care să servească drept punct de plecare pentru o regândire contemporană a Muzeului Satului în integralitatea sa, începând cu un proiect arhitectural de expunere, supus dezbaterii publice și menit integrării acestei opere în ansamblul artistic de la Șosea. Această regândire a Muzeului Satului pornind de la 'Cumințenia Pământului', dincolo de percepția publică actuală, reprezintă, în ultimă instanță, recunoașterea naturii prin definiție vii a muzeului ca instituție"
Sculptura va fi cumpărată de statul român cu 11 milioane de euro de la actualii proprietari. Campania de subscripție publică a adus puțin peste un milion de euro, cu mult sub ținta de șase milioane pe care o fixase guvernul.