Colectiv, un an după. Tolontan: Nu ne mai putem ascunde de noi înșine

Cătălin Tolontan: Sunt foarte multe întrebări care au rămas fără răspuns. Și așa cum facem toți, în momentul în care nu avem date, intercalăm povești în locul lor. Există o mitologie în jurul Colectiv, din care fac parte teoriile conform cărora acolo a fost o mână criminală, o inițiativă guvernamentală sau a unor servicii secrete. Foarte mulți oameni din România iau în calcul și aceste versiuni. Mecanismul este de a pune legende în locul faptelor. Mai este încă un mecanism. Anumite lucruri deja confirmate sunt atât de dure referitoare la noi, la valorile noastre, la concepțiile noastre, la defectele noastre, încât ne este greu să le acceptăm. Punem în locul lor sentimentul că totuși, nu este chiar așa, că a mai fost o mână care a făcut ceva, că nu putem fi noi atât de disprețuitori la adresa vieții umane. Ba da! Putem.

Reporter: Este o fugă de responsabilitate?

C.T: Este o fugă de responsabilitate și nu doar la nivelul autorităților. În acest an ce s-a scurs, avem câteva probe. Una dintre ele spune că autoritățile ne-au mințit ținând cont de slăbiciunile și vulnerabilitățile presei din România. De pildă, vreme de aproape o săptămână după Colectiv, presa, mă includ și eu aici, în această eroare, s-a purtat gentil cu autoritățile. Ori de câte ori presa se poartă gentil cu autoritățile, autoritățile se poartă crud cu publicul.Timp de o săptămână ni s-a spus că autoritățile nu au știut nimic despre clubul Colectiv. În acel moment, toată vinovăția morală era deversată public, de către autorități către patronii clubului și, eventual, către firma care pusese artificiile. Nu mai exista niciun fel de responsabilitate în afară de cea a celor care organizaseră evenimentul, respectiv patronii clubului. Nici primăria nu avea nicio treabă, nici ISU nu avea nicio treabă, nici sistemul național de intervenții nu avea nicio treabă, spitalele și managerii de spitale, cu atât mai puțin. Abia după aceea, românii au putut să afle că lucrurile stau cu totul altfel.

Rep: Pe firul demersurilor făcute de dumneavoastră ca jurnalist, pe măsură ce s-a scurs timpul, care a fost reacția autorităților? Cât de mult au încercat să blocheze accesul la anumite informații pe care le solicitați?

C.T: Au încercat să blocheze permanent. Fără să fim ipocriți, într-un fel este în fișa postului unei organizații birocratice să nu lase lucrurile să ajungă către public. Le putem spune că și-au încălcat contractul de transparență cu noi, dar putem înțelege, în regula jocului democratic, faptul că ei s-au temut și au încercat să nu intre în zona de culpă. Poate nici noi, media, nu avem cea mai bună retorică în astfel de situații. Sigur, ne repezim să acuzăm. Din acel moment participăm la acea cultură a negării, care s-a văzut foarte clar și încă există în zona ISU, dar s-a văzut și mai clar în zona spitalelor. Ei au avut sentimentul că o întreagă profesie este pusă sub semnul întrebării. Nu era adevărat. Problema era că pe măsură ce reflectam acest fapt, trebuia să și chestionăm. Am întârziat câteva zile, care au fost esențiale. Astăzi nu știm de ce nu au fost transportați răniții în străinătate în momentul în care au avut această opțiune. Era dreptul familiilor să aibă această opțiune. Românii încă au sentimentul că medicul poate hotărî pentru tine. Nu.

Rep: Familiile nu au avut acces la dosarele medicale. Unele nici luni de zile...

C.T: Motivul pentru care nu au obținut acces, iar unele nu au nici acum acces la dosarele medicale, este exact motivul pentru care nu au obținut acces înainte ca unii dintre copiii lor să moară. Trebuie să înțelegem că pacientul are dreptul la toate informațiile.

Rep: Dumneavoastră ați obținut acces la anumite dosare medicale?

C.T: Am avut acces la anumite dosare medicale, am păstrat confidențialitatea acolo unde ni s-a cerut, am publicat numele anumitor oameni care au vorbit pentru noi în toată această perioadă atunci când ei au ieșit public. Unii medici au vrut să fie cunoscuți după șase, după opt luni de la acele afirmații. Am făcut acest lucru având conștiința că ne facem profesia.

Rep: Acum, la un an de la Colectiv, s-au deschis mai multe anchete, au fost trimise dosare în judecată. Considerați că sunt acoperite toate palierele?

C.T: O să vă dau un element pe care noi îl căutăm de ceva vreme și, în sfârșit, l-am găsit. Există într-unul dintre dosarele trimise în instanță, care au devenit deja publice la arhiva tribunalului, o pagină tulburătoare. Am căutat această pagină pentru că știam de la o sursă că ea există undeva. Povestea este semnificativă pentru cazul Colectiv. Pe scurt ea este următoarea: la un moment dat, Parchetul a angajat un expert în construcții și în legislația construcțiilor. Mărturia lui, întinsă pe 170 de pagini, este defavorabilă propietarilor de club, firmei care a pus artificiile. Totuși există o pagină în care omul a spus că „simt nevoia să vă spun câteva lucruri vouă”. Nu știe care „vouă”. Practic sunt judecătorii. Și prin aceștia, pentru că procesul este public, nouă. El spune că legislația din România este extrem de vagă. Nimeni nu protejează un antreprenor sau un om care are o inițiativă. Riscul ca un om, care face ceva în țara asta, să greșească și, poate, să creeze un eveniment precum cel de la Colectiv, este uriaș. Autoritățile nu își fac treaba. Ele nu vin în întâmpinarea cetățenului român ca să îl ajute. O să dau un citat ascultătorilor Rfi: „Dezideratul ca funcționarul public să fie în slujba cetățenului este fără acoperire în situația evenimentului de la clubul Colectiv, deoarece, din motive pe care expertiza nu le-a putut identifica, niciuna dintre instituții nu a avut un rol activ în prevenirea sau evitarea evenimentelor.” Nouă ni se pare că această pagină, rătăcită în sutele de mii de pagini, spune extrem de multe despre ceea ce ați deschis dumneavoastră prin prima întrebare. Este vorba despre responsabilitatea nostră, a tuturor și mai ales a statului român și a autorităților, așa cum sunt ele enumerate. Expertul le enumeră. Este un expert angajat de către Parchet. Ni se pare fundamental acest punct de vedere, chiar dacă, într-o țară în care toată lumea vine cu cucuveaua mov, cu dezvăluiri, cu bani, cu cărți, cu lucruri rocambolești, această pagină poate scăpa nebăgată în seamă. Va fi un proces care va dura ani de zile, care va avea consecințe financiare nebănuite în acest moment și sentințe pe care nu le cunoaștem.

Rep: Un proces care se va întinde ani de zile...  Nu există riscul ca această amnezie a societății din România, invocată și în alte situații limită, să facă în așa fel încât peste un an, doi, trei, lumea să știe de Colectiv, dar să nu mai dea greutate și să nu mai existe acel imbold de schimbare, cum părea la momentul acela?

C.T: România Liberă a scris zilele trecute că toate mișcările PSD din ultima vreme se bazează pe niște sondaje din care rezultă faptul că efectul Colectiv  a trecut. Nu neg ceea ce au spus colegii noștri, nu neg că ar exista sondajele respective. Partidele, nu doar PSD, își fac socoteala că mișcarea a trecut. Eu nu cred că a trecut.

Rep: Cred că alegerile vor arata dacă a trecut sau nu.

C.T: Da și nu. Mișcarea nu a fost în niciun moment politizată. Acolo, în piață, au fost 30.000 de oameni care au manifestat într-o singură seară, dar au fost și mai mulți. Ei s-au separat de cei care au manifestat tăcut. Știau cât de mult sunt susținuți cei din stradă. Erau oameni care susțineau toate ideologiile și toate partidele. Cred că Colectiv a marcat ideea că nu mai putem bagateliza niște lucruri, că nu mai putem trece cu vederea faptul că avem un evident dispreț instituțional pentru viața umană. După standardele europene, nu mai vorbesc despre cum va evolua știința, un copil care se naște astăzi în România, are șanse să prindă anul 2100 în viață, să vadă cum va fi atunci lumea, nu numai țara.Vă dați seama ce fascinant trebuie să fie acest gând. Nu suportăm gândul ca acel copil să moară din cauză că nu are o îngrijire medicală medie europenă. După atâtea luni de la Colectiv, încă nu există un protocol medical legat de marii arși. Acest lucru nu ține de corupție. Ține de incompetență.

Rep: Pe de altă parte, pare că viața unui locuitor dintr-un oraș mic, dintr-un sat, dintr-o comună din România nu a fost modificată radical de un eveniment precum Colectivul și nici mentalitatea lui...

C.T: Aveți perfectă dreptate. În primul rând, situația lui nu a fost modificată. I se va modifica mentalitatea în momentul în care prosperitatea lui, speranța lui, șansele pe care el și copiii lui le au se vor modifica.

Rep:  Credeți că el știe că trăiește în Bacteristan, așa cum ați numit dumneavoastră România?

C.T: Metafora îmi aparține, însă ea este insuficient acoperitoare la cât de dure au fost declarațiile medicilor.

Rep: Știe că dacă merge într-un spital (poate avea probleme)?

C.T: Da. Credem că atenția activă și prezența permanentă a oamenilor pe subiectul respectiv, pe sănătate în primul rând, arată că ei reacționează la un apel pentru că sunt acolo, pentru că atenția, preocupările, cazuistica lor reală este acolo. Oamenii s-au izbit de probleme. Știu că trăiesc în bacteristan. Știu că trebuie făcut ceva. Colectiv este granița încetării iluziei că putem trăi oricum, de-a valma, neorganizați, incompetenți, corupți. Remarca dumneavostră este foarte bună. Viața omului nu s-a modificat. Colectiv nici nu are acest destin. Colectiv nu este o guvernare. Slavă Domnului că nu este un partid care să fi câștigat alegerile și să promită ceva. Colectiv este altceva. Colectiv este un ”marker” în viața tuturor, care ne arată că am ajuns prea departe cu disprețul la adresa vieții noastre.

Rep: După Colectiv a urmat un alt dosar uriaș, dosarul Hexipharma. V-ați fi gândit vreo clipă cât de mare este amploarea acestor probleme din spitalele din România, din sistemul sanitar?

C.T: Nu. Știi când începi. Nu știi când se termină și nici unde merge. Oricum investigația nu este terminată nici astăzi. Sunt foarte multe lucruri la care nu avem răspuns. Nu am știut cât de mare este amploarea. Nimeni nu a știut. Există experți internaționali care sunt în acest moment în România și fac rapoarte pe această temă și sunt șocați că s-a putut întâmpla așa ceva. Toată încercarea de a răsturna cazul Hexipharma și de a spune că erau probleme, că au recunsocut și cei din fabrică, că există documente clare, că există analize, dar că de fapt nu erau chiar atât de ineficiente, îmi aduce aminte de unul dintre primele mesaje pe care le-am primit după ce publicasem investigația. Unul dintre cititori a intrat pe blog și a spus, sceptic fiind, că acest caz se va termina cu anumite televiziuni care vor avea în studiouri oameni de la Hexipharma care vor bea Suprasept împreună cu realizatorii spunând că este foarte bun. Doar ca să arate că este eficient și are toate calitățile necesare unui dezinfectant. S-a încercat și se încearcă acest lucru. Cei care fac acest lucru nu iau în calcul că dacă statul român nu recunoaște că a avut o participare prin complicitate și că nu a intervenit în niciun fel, nu vor face decât să confirme că statul român a fost participantul la o experiență la scară socială, la un experient. Acesta presupune să vedem de la ce nivel al falsificării în sus, aceste substanțe nu mai sunt eficiente și produc pagube asupra vieții umane. Nimeni nu își poate asuma această nebunie.

Rep: Sunt posibile încercări de confiscare a Colectivului, cu scopul de a duce la o privatizare a sistemului de sănătate din România, inclusiv a celui de urgență. Sunt voci care susțin acest lucru.

C.T: Poate că există. Cred că nimeni nu vrea să preia un sistem național de urgență. Cred că Raed Arafat are dreptate când spune că la sfârșitul zilei, omul se uită tot la stat. Pe el îl trage la răspundere dacă acest lucru nu se întâmplă la timp în standarul de a salva vieți umane. Cred că toate lucrurile care s-au întâmplat după Colectiv sunt semnale la care reacționăm nu pentru că ne-am trezit din somn, ci pentru că suntem deja acolo. Este ca și cum deschizi o ușă și în spatele ei este deja cineva, este o prezență. Noi simțim această prezență permanent în investigațiile pe care le facem.

Rep: Cu toate acestea, dacă ieșiți acum în stradă, veți găsi și oameni care vă vor critica pentru că sunteți băgăcios.

C.T: E foarte bine. Acest lucru este excelent. Oamenii trebuie să aibă și echilibru în viață, nu numai informații intrigante. Sunt oameni care prețuiesc mai degrabă liniștea și armonia decât informațiile intrigante. Dar suntem convinși că și aceștia realizează utilitatea a ceea ce presa a scos la iveală în anul care a trecut de la Colectiv.

Rep: Cum vă raportați uman la Colectiv?

C.T: Și pentru mine a fost un șoc, dovadă că am intrat într-o zonă, împreună cu colegii mei, cu Mirela Neag, Răzvan Luțac și cu Marius Mărgaritu, unde noi nu prea eram (activi). Noi făceam investigații în sport. A fost tulburător. Sper să rămână și în mine ceva în anii care vin. După un eveniment traumatizant există o stare de accelerare a deciziilor și a transformării care piere. Ne-a dat tuturor curaj. Nu cred că curajul este individual. Curajul este colectiv.