Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Instanță: Greva Sanitas, ilegală

Tribunalul București a stabilit astăzi că greva Sanitas este ilegală. Decizia este executorie, chiar dacă poate fi contestată de către sindicaliști.

Instanța a fost sesizată în acest caz de Ministerul Sănătății care a atras atenția că greva nu a îndeplinit condițiile legale pentru a putea fi declanșat conflictul de muncă.

"Suntem în prezența unui contract colectiv de muncă în vigoare. Nu se poate declanșa conflict de muncă pe durata unui contract colectiv... În plus, revendicările nu pot intra în discuție nici în cazul unui nou contract colectiv de muncă. Greva nu îndeplinește condițiile legii pentru a fi declanșată", a declarat în fața instanței consilierul juridic al Ministerului Sănătății.

Pe de altă parte, reprezentanții Sanitas susțin că au întrerupt greva după ce ministerul a solicitat acest lucru, precizând că au respectat toți pașii legali.

Prim-vicepreşedintele federaţiei Sanitas, Marius Sepi,  a declarat că așteaptă acum motivarea instanței pentru a putea decide dacă va contesta decizia.

Amintim, sindicaliștii Federației Sanitas au intrat în grevă pe 31 octombrie, pe 1 noiembrie anunțând că suspendă temporar protestul având în vedere adoptarea amendamentelor privind legea salarizării în comisiile parlamentare. Un alt motiv invocat atunci de sindicaliști - simularea intervenției în caz de cutremur.