Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


București: Park&ride, centura, benzi unice pentru RATB. De ce avem nevoie într-o capitală sufocată?

trafic_buc.jpg

Image source: 
dintrafic.net

Primarul general al Capitalei a anunțat, joi, că Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) a aproape gata și va fi votat „în foarte scurt timp”. Gabriela Firea a enumerat și principalele noutăți pe care le aduce planul ce ar trebui să fluidizeze traficul rutier în București. Reprezentanții ONG-urilor din domeniu atrag atenția asupra ”primelor măsuri ce trebuie luate pentru îmbunătățirea traficului în Capitală”.

„Vom vota în foarte scurt timp PMUD (Plaul de Mobilitate Urbană Durabilă), care implică și șase parcări de tip park&ride, care vor fi construite la intrările în capitală, astfel încât cei care tranzitează orașul să aibă posibilitatea să își lase mașina personală la intrarea în București, iar de acolo să aibă mijloace de transport în comun care să vină la intervale foarte scurte de timp”, a declarat, joi, Gabriela Firea.

De asemenea, primarul general a subliniat importanța finalizării centurii Capitalei și a asigurării unui transport în comun „civilizat”. În acest sens, Primăria Capitalei intenționează să cumpere 500 de autobuze noi, 30% din acestea fiind electrice și urmând să beneficieze de o bandă unică.

În ceea ce privește proiectul de integrare a sistemului de semaforizare inteligent, Gabriela Firea a declarat că intenționează să organizeze licitații pentru extinderea sistemului. „Din peste 450 de intersecții semaforizate din București, doar 150 sunt în acest sistem integrat supravegheat inteligent. Intenționăm în perioada următoare să organizăm licitații pentru extinderea acestui sistem care ar fluidiza foarte mult traficul în capitală”, a adăugat aceasta.

Soluții, de la ONG-uri: Centura și benzile unice pentru RATB sunt prioritare

Vicepreședintele organizației neguvernamentale Ecocivica, Dan Trifu, a vorbit la microfonul RFI despre nevoia prioritizării măsurilor ce trebuie luate pentru fluidizarea traficului în București.

El spune că primele măsuri ce trebuie luate pentru îmbunătățirea traficului în Capitală sunt finalizarea șoselei de centură și rezervarea unei benzi unice pentru transportul în comun: ”Trebuie lucrat la centura Capitalei foarte rapid, trebuie terminată într-un an de zile. (...) Trebuie să începem această strategie de trasare a culoarelor dedicate pentru transportul public. Coroborând asta cu aceste park&ride-uri și cu tot ce înseamnă centura Capitalei, putem avea rezultate. Altfel, nu vom face altceva decât să băgăm milioane de euro în firme care fac studii de fezabilitate și atât”.

Ascultă varianta integrală a interviului cu Dan Trifu (Ecocivica):

Vicepreședintele organizației neguvernamentale Ecocivica, Dan Trifu, despre traficul din București