
Social
BOR: Patriarhul Daniel şi-ar putea deschide cont de Facebook
Pe viitor însă, anunţă Vasile Bănescu, Patriarhul şi-ar putea deschide propriul cont de Facebook:
„Acest lucru nu este exclus. Nu vă pot spune exact când se va întâmpla lucrul acesta. Părintele Patriarh este un om deschis spre valorile modernităţii. Nu este total exclus ca în viitor să putem folosi şi o astfel de cale de comunicare. Care este, e adevărat, foarte populară astăzi. Şi pe bună dreptate. „
În egală măsură, spune purtătorul de cuvânt, Patriarhia se delimitează şi de site-urile care se pretind a fi afiliate şi care, în aceste zile de proteste, au publicat inclusiv imagini care sugerau că mitingul uriaş de la Piaţa Victoriei ar fi avut conturul unui...demon:
„Ne delimităm în mod foarte ferm. (...) falsuri grosolane, neinspirate şi care nu au nicio legătură cu poziţia Patriarhiei Române. A existat zilele trecute un comunicat legat de necesitatea continuării luptei anti-corupţie. De necesitatea prezervării valorilor statului de drept. Acest mesaj a fost unul evident egal distant faţă de orice forţă politică. Patrihia Română nu face politică.”