22 martie 2016, ziua de care Belgia nu s-a temut

Faptul că Belgia exporta terorism era bine cunoscut de câteva luni, de la atentatele din 13 noiembrie, la Paris. Nici politicienii și nici populația nu se așteptau ca Belgia însăși sa fie vizată de teroriștii pe care aceasta țară, prin greșeli de tactică politică, i-a cuibărit în Bruxelles si la Verviers.

Astăzi, în deja faimosul cartier Molenbeek din Bruxelles, au fost identificate nu mai puțin de 51 de cuiburi teroriste.

Imediat după șocul din dimineața zilei de 22 martie, s-a crezut că teroriștii au lovit în grabă, cumva din întâmplare, din cauza arestării lui Salah Abdeslam la Bruxelles, câteva zile mai devreme.

Se știe acum că aeroporturile europene erau vizate si că atentatul, poate nu întocmai cum s-a petrecut, era plănuit de câtva timp. Intr-un apartament de la Atena locuit o vreme de celula de Verviers, s-au găsit planurile aeroportului de la Zaventem.

Ideea de a exploda și o garnitură de metrou a fost una oarecum spontană și ea a avut darul să bage spaima în funcționarii europeni întrucât s-a petrecut chiar dedesubtul cartierului european.

Au fost de vina serviciile de securitate? Această întrebare nu are răspuns sau cel puțin, nu are un răspuns satisfăcător.

Belgia se afla deja în alertă teroristă maximă încă din noaptea de 14 noiembrie 2015 când s-a aflat că Salah Abdeslam s-a întors din Franța în urma atentatelor.

Armata era prezenta pe străzile Bruxelles-ului (mai ales în cartierul european), multe concerte si manifestări populare erau anulate , unele scolii au primit pază polițienească, dar intrarea în aeroport nu era securizata. La fel, stațiile de metrou nu erau verificate.

La un după acea zi de 22 martie, expertul Claude Moniquet declara pentru Radio France că serviciile de securitate belgiene sunt la fel de eficiente ca si înainte, problema este că nu se poate vorbi de un risc zero când vine vorba de terorism.  

Apoi, pe plan european exista o serie lungă de masuri de securitate care au fost luate după noiembrie 2015. Coordonatorul european antiterorism Gilles de Kerchove declara pentru RFI de curând că trebuie saa avem încredere în autorități si că el însuși nu s-ar feri sa călătorească cu metroul.

Manevra teroristă din 22 martie 2016 s-a soldat cu 30 de morți si de trei ori mai mulți răniți. Astăzi, la un an după acea zi neagră, victimele sunt încă în stare de șoc , iar unele denunță lentoarea cu care ajutorul financiar promis de stat ajunge până la ele.

In plus, ajutorul le este destinat doar belgienilor. Străinii răniți în acea zi la aeroport nu au dreptul la nimic.

Aceasta stare de fapt a fost denunțată de mama lui Béatrice de Lavalette, o adolescentă  franco- americană care se îmbarca în acea dimineață pentru un zbor trans atlantic.  Fostă campioană de echitație, fata a supraviețuit, dar se află acum în scaun cu rotile și a petrecut câteva luni pe un pat de spital. Mama ei denunța de curând lipsa celui mai mic ajutor primit din partea autorităților belgiene.

Béatrice, care a reluat echitația, este hotărâtă saa treacă peste aceste momente încă dificile. Ea a acceptat de curând sa întâlnească presa și a explicat că vrea sa participe la campionatele paraolimpice din 2020. Faptul că se află încă în viată este însă miraculos, ea își amintește că în acele minute care au urmat exploziei,  era să nu fie salvată de echipajele medicale care au crezut-o moartă.

Dar un alt caz aparte este și cel al lui Karen Northshield, singura victimă aflată încă în spital, rănită și ea tot la Zaventem. Karen nu- și poate folosi un picior și mai ales nu mai are stomac. La un an după atentate, această belgiancă având și cetatenia americană, se întreabă de ce statul belgian nu se îngrijește de victime.

Karen prezintă însă un caz cu totul unic întrucât ea va rămâne internată în spital încă multa vreme si s-ar putea să nu-și mai poată câștiga niciodată existența.

Problema indemnizării victimelor este una globală în Europa, cu legislații mai mult sau mai puțin flexibile, de la caz la caz. Autoritățile belgiene spun că legea va fi schimbată în curând astfel încât si persoanele străine sau belgiene aflate în străinătate și victime ale unui atentat să poată avea dreptul la o indemnizație.

Supraviețuitorii atentatului din 22 martie trăiesc astăzi cu traume fizice și morale pe care cu greu le pot depăși. Unii din ei si-ar fi dorit moartea în locul acestui fel de trai, dar fiindcă viața a decis altfel, acești oameni se agață uneori de ultimul fir de speranță.