
Social
Legea salarizării, trimisă Parlamentului? Petru Dandea (Cartel Alfa): Vom fi pur şi simplu ignoraţi în comisii
lege_salarizare_parlament_petru_dandea_cartel_alfa_comisii.jpg

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat că legea salarizării unitare va fi o iniţiativă a tuturor senatorilor şi deputaţilor, care fac parte din coaliţia majoritară.
O idee ce nu este pe placul sindicatelor, care au cerut să vadă forma finală a actului normativ, înainte ca acesta să fie trimis în Parlament.
Secretarul general Cartel Alfa, Petru Dandea, spune la RFI că la dezbaterile din comisiile parlamentare sindicatele pot fi ignorate complet: “Suntem extrem de nemulţumiţi. Conform Constituţiei, Parlamentul României nu are atribuţii în domeniul dialogului social. Cu alte cuvinte, deşi acest proiect de lege va fi dezbătut în comisiile de specialitate din Parlament, noi acolo putem să fim invitaţi, putem fi ascultaţi sau pur şi simplu, în funcţie de dorinţa preşedintelui comisiei, putem fi pur şi simplu ignoraţi”.
“Noi nu considerăm că e normal ca un proiect de lege care vizează salarizarea a aproximativ 1,3 milioane de salariaţi din România să fie aprobat în acest fel”, declară liderul sindical.