Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Lider al comunităţii siriene din România: Atacul SUA din Siria, un pas pozitiv, dar vine foarte târziu

lider_comunitate_siriana_romania_atac_sua_siria.jpg

Rachetă lansată de SUA către Siria (Foto: Ford Williams/US Navy/AFP)
Rachetă lansată de SUA către Siria (Foto: Ford Williams/US Navy/AFP)

Atacul american cu rachete asupra Siriei este un pas pozitiv, dar vine foarte târziu. Iată ce spune la RFI Khaled Hendawi, liderul Comunităţii Siria Liberă în România. El precizează de asemenea că mulţi români se află în afara zonelor de război din această ţară. Khaled Hendawi declară că sirienii aşteaptă ca reprezentanţii comunităţii internaţionale să facă mai mult pentru ei.

Liderul Comunităţii Siria Liberă în România spune că atacul SUA asupra bazei aeriene operate de regimul Assad din Siria “este chiar un pas foarte bun şi pozitiv în perioada asta împotriva unui regim dictatorial din zona Orientului Mijlociu, dar trebuie să menţionăm că e foarte târziu. Această faptă criminală care a fost comisă din partea regimului Assad asupra civililor cu gaze chimice este a doua, dacă nu a treia sau a patra. Dar dincolo de gaze chimice, până acum avem peste 500 de mii de civili omorâţi de acest regim criminal. Pasul este foarte pozitiv, foarte bine privit de poporul sirian, dar e prea târziu”.

Pe de altă parte, Khaled Hendawi precizează că mulţi români se află în afara zonelor de război din această ţară: “Din ce ştiu, în ultima perioadă, de un an-doi, nu cred că mai sunt români în zone cu război, ci se află în Damasc şi în zone laterale pe Mediterana, adică zone cât de cât sigure”.

Khaled Hendawi, despre atacul SUA asupra regimului Assad din Siria