Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Legea salarizării: Cât vor câștiga bugetarii, de la președinte, la medici și profesori?

iohann.jpg

Conform proiectului, până în 2022, salariul președintelui țării va fi cel mai mare din aparatul bugetar și va ajunge la 17.400 de lei brut
Conform proiectului, până în 2022, salariul președintelui țării va fi cel mai mare din aparatul bugetar și va ajunge la 17.400 de lei brut

Proiectul legii salarizării unitare nu a mai fost depus, luni, la Parlament, așa cum era stabilit inițial. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că s-a decis amânarea depunerii proiectului în Legislativ pentru că mai sunt necesare discuții. Totuși, PSD a publicat, pe site-ul partidului, o variantă oficială a documentului care va decide cum vor fi remunerați angajații statului până în 2022. Astfel, în următorii ani, ar urma să aibă loc măriri considerabile pentru multe categorii de bugetari, de la funcționari, până la primari, medici, magistrați sau profesori.

Proiectul legii salarizării unitare a fost publicat pe site-ul PSD, în condițiile în care documentul trebuia să ajungă mai întâi în Parlament, așa cum declarase anterior ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Dezbaterile au fost amânate, însă, în ultimul moment pentru cel puțin o săptămână, adică până după Paști, după cum a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.

Varianta proiectului de lege publicată pe site-ul PSD propune următoarele creșteri salariale pentru bugetari, sumele la care se face referire fiind în general cele la care ar urma să se ajungă treptat, până în 2022.

Astfel, conform documentului, cel mai mare salariu îl va avea preşedintele ţării, de 17.400 de lei/brut (adică impozabil), fiind urmat la mică distanță de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, de premier sau de Avocatul Poporului.

Urmează, în ordine, Avocatul Poporului, preşedintele Curţii de Conturi, Secretarul general al Guvernului, preşedintele CNA sau al Consiliului Concurenţei, cu aproximativ 15.000 de lei, de asemenea, salariu brut.

Urmează miniștrii, liderii grupurilor parlamentare, senatorii, deputaţii și secretarii de stat, aceștia din urmă cu 11.600 lei salariul brut lunar.

Totodată, potrivit aceluiași proiectul al legii salarizării, până în 2022, salariul lunar brut al Patriarhul României va fi similar cu cel al președinților Senatului şi al Camerei Deputaţilor, adică 16.675 lei impozabili, în timp ce un şef de cult, fie că este mitropolit, episcop sau şef rabin, va avea salariu de ministru.

Trecem la sectorul Justiției, unde, potrivit aceluiași proiect, până în 2022, indemnizaţiile lunare ale judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi vor ajunge la sume cuprinse între 6.500 şi 26.000 de lei, în funcţie de grad şi de vechimea în muncă.

De menționat aici că magistrații au fost printre primii care s-au arătat nemulțumiți. Reprezentanţii Asociaţiei Procurorilor din România au declarat, pentru Mediafax, că proiectul legii salarizării face o diferenţiere între veniturile procurorilor şi cele ale judecătorilor, în ciuda statutului magistraţilor şi nu exclude varianta contestării acesteia la Curtea Constituţională (CCR).

Nemulțumiți s-au arătat și reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică spun că de majorări semnificative ar urma să beneficieze doar aleşii şi primarii, nu şi funcţionarii de rang mediu, astfel încât, în perioada următoare, e foarte posibil să blocheze activitatea primăriilor şi ale oficiilor de colectare a taxelor.

Să spunem aici că, în proiectul legii salarizării, publicat luni pe site-ul PSD, se prevede ca, până în 2022, indemnizaţiile primarilor să ajungă la un nivel de minimum 5.800 de lei şi cel mult 14.065 de lei. În cazul edililor, coeficientul indemnizaţiei se calculează în funcţie de numărul locuitorilor pe care îi are localitatea.

Proiectul presupune o creştere substanţială a salariilor de bază pentru personalul medical, începând cu anul 2018, (medici şi asistente medicale) astfel încât medicul UPU să beneficieze de echivalentul a 3.600 euro pe lună, iar medicul rezident UPU să beneficieze de echivalentul a 1.200 euro/lună.

Și salariile de bază pentru personalul din educaţie ar urma să fie mărite, această creştere fiind cuprinsă între 90% -150%, pentru învăţământul preuniversitar şi între 33% - 125% pentru învăţământul universitar.

În fine, același proiect prevede pentru militari, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din penitenciare, dar şi civili care lucrează în condiţii de pericol sporuri de la 16% la 50%, pentru locuri de muncă deosebit de periculoase.