
Social
(FOTO) Casa Vasile Alecsandri din Bacău, la un pas de prăbuşire
foto_casa_vasile_alecsandri_bacau_prabusire.jpg

Ascunsă printre blocuri, la doi paşi de Casa de Cultură din centrul oraşului Bacău, Casa Vasile Alecsandri arată dezolant: tencuiala a căzut de pe cea mai mare parte a clădirii, coloanele de susţinere de la intrarea în imobil atârnă sinistru de câteva sârme, geamurile casei sunt sparte, iar interiorul este plin de moloz, resturi de materiale de construcţii şi alte gunoaie. De-a lungul timpului, casa a fost incendiată şi din ea s-a furat cam tot ce se putea fura, inclusiv cărămizile…
Casa Vasile Alecsandri a intrat în anul 2000 în proprietatea privată a unui om de afaceri, Mario Maggi. Acesta încearcă să demonstreze că imobilul nu i-a aparţinut de fapt marelui poet şi deci nu are nevoie de protecţie legală din partea statului.
Unii oameni de cultură din plan local îl acuză pe Mario Maggi că a lăsat Casa Vasile Alecsandri să se degradeze de la sine, pentru a cere acum scoaterea imobilului de pe Lista Monumentelor Istorice. Scopul afaceristului ar fi acela de a demola într-un final imobilul şi de a folosi terenul de sub el, acuză apărătorii clădirii de patrimoniu.
Istoria casei este neclară: unii spun că imobilul nu i-a aparţinut lui Vasile Alecsandri, ci unui anume Alecsandru şi că totul a fost de fapt o greşeală de traducere din chirilică.
Valoarea casei este şi ea neclară. Proprietarul ar fi încercat s-o vândă statului acum câţiva ani, pentru suma de 145.000 de euro, în timp ce unii experţi o evaluează la cel puţin câteva sute de mii. O evaluare certă e greu de făcut însă, în condiţiile în care casa arată acum ca după război. Între timp, clădirea de patrimoniu ar putea avea soarta altor imobile celebre, precum Moara lui Asan din Bucureşti, prăbuşindu-se încetul cu încetul sub ochii autorităţilor.
Surse documentare: Adevărul, Historia, ProDoMo