Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Capitala, blocată de protestul COTAR: ”Vom preda autorizațiile, se vrea haiducie la drumul mare!”

Centrul Capitalei va fi blocat miercuri de mitingul transportatorilor. 6.000 de mașini sunt așteptate în fața Guvernului. Reprezentanții sindicali ai transportatorilor solicită, în special, eliminarea pirateriei din sector, cu referire la activitatea de transport persoane a unor companii sau platforme precum UBER sau BlaBlaCar. Într-un interviu la RFI, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu, spune că, dacă solicitările lor nu vor fi auzite de autorități, Capitala va fi în curând blocată de un miting cu transportatori din toată țara.

Reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) spun că vor aduce până la 6.000 de mașini în fața sediului Guvernului, într-o acțiune de protest organizată miercuri și joi pe fondul nemulțumirilor față de pirateria din sector.

Potrivit organizatorilor, în urma acțiunilor de protest, transportatorii participanți nu vor efectua nicio cursă astfel încât locuitorii din județul Ilfov nu vor mai avea mijloace de transport.

Reprezentanții transportatorilor solicită autorităților scoaterea în afara legii a platformelor tehnologice online care prestează servicii de taximetrie în mod neautorizat și a tuturor platformelor online care fac servicii de transport de persoane nedeclarat, nefiscalizat în România și neautorizat conform legislației în vigoare.

În plus, aceștia cer scoaterea în ilegalitate a tuturor firmelor care fac transport regulat, pe rute pentru care nu au participat la licitații și nu au câștigat dreptul de a le opera. Totodată, COTAR solicită anularea hotărârii de Consiliu General prin care s-a decis introducerea RATB pe toate traseele dintre București și Ilfov care au fost scoase la licitație și câștigate, apoi operate, conform legii, de transportatorii privați.

Vasile Ștefănescu (COTAR): Se vrea doar haiducie la drumul mare

Într-un interviu acordat RFI, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu, spune că ”nemulțumirile transportatorilor sunt legate în special de activitatea companiilor UBER, BlaBlaCar și altele din domeniu. Toate acestea practică o activitate neautorizată, nelicențiată de transport persoane prin curse regulate sau în regim de taximetrie fără avea vreun sistem de licențiere”.

Ascultă:



Vasile Ștefănescu mai afirmă că ”mitingul din București va avea 6.000 de mașini. Dacă statul român spune că aceste platforme (n.r. UBER, BlaBlaCar etc) acționează în mod legal, mai facem o încercare și vom veni cu toții din toată țara la București. Dacă nici așa nu se poate și Guvernul spune că aceste platforme acționează legal, atunci vom preda și noi toate autorizațiile și licențele de traseu și facem același lucru. Înseamnă că așa se dorește: haiducie la drumul mare”.

Ascultă interviu integral acordat RFI de președintele COTAR, Vasile Ștefănescu:

Președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu, despre protestul din București