Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ministerul Sănătăţii:Jumătate de milion de copii nu au fost vaccinaţi cu produse din programul naţional de imunizare

vaccin.jpg

Image source: 
pixabay.com

Referitor la criteriile de programare a copiilor pentru vaccinare Andreea Popescu reprezentantă a Ministerului Sănătăţii a spus că aceasta se face în funcţie de vârstă.

Andreea Popescu, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii pe probleme de vaccinare, susţine într-un articol publicat de agenţia de presă news.ro că dozele achiziţionate recent de minister vor acoperi, însă pe deplin necesarul şi că până la sfârşitul acestei luni va fi distribuită medicilor de familie o cantitate suplimentară de 420.000 de doze de vaccin antituberculos, care va asigura necesarul pentru o perioadă de cel puţin un an, iar de luni vor fi livrate peste 330.000 de doze de vaccin ROR.

Andreea Popescu a precizat că Ministerul Sănătăţii a avut dificultăţi în aprovizionarea cu vaccinul hepatitic B pediatric, dar problema a fost rezolvată.

Referitor la criteriile de programare a copiilor pentru vaccinare, reprezentanta Ministerului Sănătăţii a spus că aceasta se face în funcţie de vârstă.

Întrebată dacă stocurile de vaccin vor permite recupera tuturor copiilor, reprezentata Ministerului Sănătăţii pe probleme de imunizare a susţinut că produsele achiziţionate recent de minister vor acoperi pe deplin necesarul

Din informaţiile  puse la dispoziţie de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, la data de 31 mai au fost raportate următoarele date legate de numărul de copii nevaccinaţi cu vaccinurile cuprinse în cadrul Calendarului Naţional de Vaccinare: 11.973 nevaccinaţi cu BCG, 27.499 cu hepatitic B pediatric, 89.990 cu hexavalent, 164.828 cu ROR, 109.286 cu teravalent şi 88.112 cu difterotetanic.

Recuperarea la vaccinare se realizează de către medicii de familie, care programează părinţii la vaccinare sau pentru recuperarea la imunizare a copiilor, astfel că numărul exact al copiilor care vor fi recuperaţi nu se cunoaşte, acesta fiind în funcţie de numărul medicilor de familie care vor chema copiii la vaccinare, dar şi de numărul de părinţi care vor accepta să se prezinte cu copiii la imunizare, a precizat Andreea Popescu, într-un material transmis la cererea News.ro.