Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ministerul Turismului: 10 hoteluri de pe litoral amendate și lăsate fără certificate de clasificare

Direcția de Control din cadrul Ministerului Turismului a descoperit nereguli grave în două hoteluri din Mamaia – Național și Unirea și în alte opt hoteluri din stațiunile Neptun-Olimp: Banat, Clăbucet, Romanța, Bâlea, Terra, Caraiman, Craiova și Slatina.

Saltele deteriorate și pătate, mobilier vechi, instalații sanitare uzate și ruginite - sunt câteva dintre neregulile grave descoperite de angajații Ministerului Turismului în 10 hoteluri de pe litoral și într-o unitate din stațiunea Băile Herculane.

Controalele au avut loc în perioada 5 - 10 iulie.

Toate unitățile au rămas fără certificat de clasificare și au fost amendate cu 50.000 de lei.

Retragerea certificatului înseamnă practic închiderea unităților. Doar că reprezentanții hotelurilor pot contesta sancțiunile în instanță în cel mult 15 zile de la primirea procesului verbal, iar acest lucru înseamnă că hotelurile rămân deschise până la o decizie definitivă și că pot caza inclusiv turiști.

Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat la RFI că hotelurile respective au fost verificate și în anii trecuți, primind recomandări să-și rezolve problemele. Nu s-a întâmplat însă nimic.

”Deficiențe care sunt de cel puțin câțiva ani, la alte controale care au avut loc la aceste unități de cazare s-au făcut tot felul de recomandări, chiar în procesele verbale de control, în decursul anilor, s-au trecut că trebuie să se rezolve aceste deficiențe, cum ar veni fațadă deteriorată, piese mobilier cu diferite grade de uzură, saltele uzate, deteriorate, pătate etc. Companiile care dețin aceste unități pot ataca procesul verbal în termen de 15 zile de la data comunicării procesului verbal. Rămân deschise (n.r. hotelurile care contestă procesul verbal) până în momentul în care instanța dă o decizie definitivă”, a declarat Mircea Dobre la RFI.



Două hoteluri din Mamaia au fost sancționate – Național și Unirea. Cele mai multe sunt din stațiunile Neptun-Olimp: Banat, Clăbucet, Romanța, Bâlea, Terra, Caraiman, Craiova și Slatina. Iar în Băile Herculane au fost constatate nereguli la hotelul Cerna.

"La controalele efectuate s-au constatat numeroase deficienţe printre care: faţadă deteriorată, mobilier uzat fizic şi moral, instalaţii şi obiecte sanitare din băile aferente spaţiilor de cazare uzate şi pătate, mocheta holurilor de acces către spaţiile de cazare şi cea din spaţiile de cazare uzată şi deteriorată, saltele uzate, deteriorate şi pătate, tâmplăria, feroneria ferestrelor şi uşile spaţiilor de cazare, uzate", a anunțat Ministerul Turismului într-un comunicat de presă. 

Ministrul Turismului a precizat la RFI că Direcția de Control din cadrul instituției va continua verificările și în perioada următoare. Astfel de controale se fac însă mai greu pentru că sunt doar 16 angajați care trebuie să meargă în toată țara, a precizat Mircea Dobre.

”Noi am înștiințat opinia publică. Acum este dreptul fiecărui cetățean dacă mai dorește să se cazeze”, a precizat ministrul Turismului.

Întrebat dacă astfel de controale vor continua în stațiunile de pe litoral și cele montane, ministrul Dobre a spus că ”în acest moment, Ministerul Turismului are 16 persoane care se ocupă de controlul la nivel național. Doar atât. Doar 16 persoane. Trebuie să ne descurcăm cu ce avem, nu trebuie să ne plângem. În principal, sunt avute în vedere controale la unitățile de cazare cărora, în decursul timpului, li s-au pus în vedere să remedieze anumite lucruri la respectivele unități”, a precizat ministrul Turismului.



1207