Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Colectiv: Bilanțul deceselor a ajuns la 65

Încă un rănit în incendiul produs în clubul Colectiv din Capitală în 30 octombrie 2015 şi-a pierdut viaţa. "65! Numărul victimelor după tragedia Colectiv creşte. Dumnezeu să te odihnească!", este anunţul postat  pe pagina de Facebook a Asociaţiei Colectiv GTG 3010.

Cei care doresc să aprindă o lumânare pentru victimele incendiului de la Clubul Colectiv vor putea să o facă de duminică seară până luni dimineaţa, când va avea loc un eveniment intitulat "Noapte albă la #Colectiv".

"În data de 30 iulie, începând cu orele 20.00 şi până la orele 8.00 dimineaţa, a doua zi, va avea loc evenimentul 'Noapte albă la #Colectiv', întrucât se împlineşte un an şi nouă luni de la cumplita tragedie care ne-a îndoliat inimile pe vecie. Haideţi să ne revedem şi să nu îi dăm uitării pe cei care nu se mai află fizic printre noi. Să venim cu mic cu mare, cu flori, cu jerbe, coroane, lumânări, candele, fotografii", este mesajul de pe pagina de Facebook a Asociaţiei Colectiv GTG 3010. 

Mesajul familiei:

"Respectam dorinta oamenilor de a ne fi alaturi, precum si nevoia de informare a tuturor. Dar, dincolo de numarul 65, se afla suferinta noastra, a familiei si prietenilor lui Razvan. Ne alina gandurile bune si faptul ca atatia oameni devin partasi la durerea noastra, dar facem un apel la discretie si decenta. Vrem sa ne ducem pe ultimul drum fiul si prietenul in liniste. Va multumim pentru intelegere!"