Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Pagina de istorie: 45 de ani de la atacul terorist de la Jocurile Olimpice din München

morminte_victime_munchen.jpg

Mormintele a cinci dintre victimele atacului terorist de la Olimpiada din Munchen, 1972
Sursa imaginii: 
Wikipedia Commons

Astăzi se împlinesc 45 de ani de la masacrul de la Jocurile Olimpice de la München. În septembrie 1972, la cea de-a XX-a ediţie a Olimpiadei, opt terorişti arabi au luat ostatici 11 sportivi şi antrenori, toţi israelieni. După mai multe încercări eşuate de salvare a ostaticilor, bilanţul a fost tragic pentru toate părţile implicate: toţi ostaticii istraelieni şi-au pierdut viaţa, dar şi cinci dintre atacatori şi un poliţist german. Aflaţi cum s-a desfăşurat filmul evenimentelor din Pagina de istorie.

Jocurile Olimpice de la München din 1972 adunaseră la start un număr record de participanţi până la acel moment: peste 7.100 de sportivi din 121 de ţări. Însă, în 5 septembrie, televiziunile din întreaga lume şi-au întrerupt programul obişnuit pentru a transmite ştirea că 11 sportivi şi oficiali israelieni au fost luaţi ostatici în satul olimpic din München. Totul s-a întâmplat înainte de ivirea zorilor, în jurul orei 4.30, în dimineaţa zilei de 5 septembrie, când un grup de opt terorişti palestinieni, îmbrăcaţi în treninguri negre şi cu feţele acoperite de măşti de schi, înarmaţi până în dinţi, au pătruns în clădirea în care erau cazaţi sportivii israelieni. Au reuşit să ia 11 ostatici. Teroriştii au împuşcat mortal doi dintre sportivii israelieni care au încercat să li se opună. Datorită curajului sportivilor care s-au împotrivit teroriştilor, au reuşit să se salveze şase sportivi şi doi medici, care au sărit peste balustrada hotelului din satul olimpic.

Guvernul din Israel a refuzat să negocieze cu teroriştii, iar poliţia germană a încercat să organizeze propria acţiune de salvare a ostaticilor. În mai puţin de 24 de ore, situaţia avea să scape total de sub control. La prima încercare de eliberare a ostaticilor, televiziunile aflate la faţa locului filmaseră şi difuzaseră pregătirile poliţiei. Avertizaţi de imaginile de la televizor, teroriştii şi-au făcut un scut uman din ostatici. A doua încercare de eliberare s-a terminat tragic pentru toţi cei implicaţi. În timpul schimbului de focuri, teroriştii au aruncat mai multe grenade asupra elicopterului în care se aflau ostaticii. Toţi cei nouă sportivi, un poliţist german şi cinci răpitori au murit în urma operaţiunii. Alţi trei terorişti s-au predat poliţiei germane. Doar patru dintre cei 11 sportivi luaţi ostatici erau născuţi în Israel. Doi dintre ei erau născuţi în România. Jocurile Olimpice de la München, din 1972 nu au fost anulate, însă multe ţări şi-au retras echipele din competiţie, de teama unor noi atacuri.

Despre teroriştii palestinieni se spune că făceau parte din gruparea “Septembrie Negru”. În urma masacrului de la München, statul Israel a organizat două operaţiuni secrete menite să prindă şi să pedepsească pe toţi cei implicaţi în plănuirea atacului.

 

Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

 
Rubrica Pagina de Istorie din 5 septembrie 2017