Vântul socialismului, pe litoralul românesc

Primul mesaj pe care l-am văzut când am ajuns la simpaticul hotel alb, în trepte, aflat fix pe granița dintre Cap Aurora și Jupiter a fost ”Vă rugăm, nu parcați în fața intrării în hotel!”. Și chiar lângă el era parcată o mașină. După ce am făcut formalitățile la Recepție și am ieșit apoi la masă, mai apăruse una...

Alt mesaj, de data aceasta la WC-ul din lobby-ul hotelului: ”Vă rugăm, nu folosiți toaleta pe post de ghenă de gunoi!”.

Mai toți pereții hotelului erau plini de mesaje cu multe semne de exclamare: ”Vă rugăm, nu luați în cameră mâncare de la restaurantul hotelului!!!”, ”Vă rugăm, nu folosiți prosoapele din camere la plajă!!!”, ”Vă rugăm, nu murdăriți lenjeria de pat cu substanțe care pătează, gen rivanol sau cariocă!!!”.

Mesaje ciudate erau și în stațiunile pe care le-am vizitat. De exemplu, într-un butic cu suveniruri din Jupiter, unde se vindeau de toate, de la magneți și ochelari de soare, la pocnitori și nelipsitele mitraliere de jucărie, un afiș îi avertiza nervos pe clienți: ”Nu faceți selfie cu ochelarii de soare expuși!”.

Un patron exasperat din Neptun a lipit pe geamul magazinului său de pantofi următorul afiș: ”Nu lăsați gunoaie pe pervazul din fața vitrinei!”.

Există și mesaje care primesc răspuns de la unii turiști. De exemplu, la toaleta unui restaurant tot din Neptun am citit următorul mesaj: ”Vă rugăm, nu apăsați butonul prea tare când trageți apa!”. Cineva a completat cu pixul: ”Atunci nu mai apăsăm deloc, OK?”.

Kitsch-ul, la el acasă

Litoralul românesc este un imens bazar plin de kitsch. În fiecare stațiune vizitată, oferta magazinelor de suveniruri e identică: magneți foarte colorați, pe care personal mi-ar fi jenă să-i expun pe frigiderul de acasă (cel puțin pe cei înfățișând o ”zeiță” Venus în sutien, cu niște ”balcoane” supradimensionate, care stau să-ți explodeze în față și cu buze siliconate, care-ți sugerează un film pentru adulți), săbii și mitraliere de jucărie, cutii ornate cu scoici poleite cu un fel de clei strălucitor și ochelari de soare la 5 și 10 lei.

La Venus am văzut un afiș al unei cofetării care se lăuda cu prăjituri Boema și Amandina. Cofetăria n-am găsit-o, era doar afișul.

În mai toate restaurantele de pe litoral discuția cu chelnerul sau chelnerița începe cu ”N-avem”. Un puștan de vreo 20 și ceva de ani de la o terasă elegantă din Venus ne-a zis că nu ne poate aduce pizza quatro formaggi, pentru că nu are ingredientele necesare. Probabil, nu mai avea decât trei tipuri de brânză, știu eu ce să zic.

Discuție similară la Neptun: ”Am văzut în meniu că aveți cartofi dalmațieni. Am vrea și noi o porție”. ”N-avem”. ”Bine, atunci cartofi cu rozmarin”. ”N-avem”. ”OK... atunci un piure cu...”. ”N-avem piure”. ”Dar ce aveți din meniu?”. ”Cartofi prăjiți și cartofi natur”, ne răspunde ușor absent ospătarul. Mai bine luam niște cartofi natur, îi zdrobeam cu furculița și ne făceam noi piureul.

Hotelurile de pe litoral încep să arate din ce în ce mai bine. Multe sunt renovate sau în curs de renovare. La acest capitol, stațiunea Jupiter stă destul de bine. Venus se poate lăuda cu hotelurile ei elegante de patru stele, în timp ce în Cap Aurora celebrele hoteluri piramidale în trepte încă mai poartă farmecul de altă dată, chiar dacă nu toate sunt reabilitate.

Și totuși, litoralul românesc încă poartă haine vechi. Cel mai mare șoc l-am avut în stațiunea Olimp, cândva perla litoralului românesc.

Cea mai căutată stațiune din ”Epoca de Aur” s-a ofilit de la un an la altul, până când a devenit o stațiune părăsită, un peisaj postapocaliptic, unde s-ar putea filma lejer un film despre accidentul nuclear de la Cernobâl: hoteluri părăsite, magazine în ruină, autoserviri cu geamuri sparte, lăsate în paragină.

Cât despre celebrul complex Amfiteatru-Belvedere-Panoramic, cândva cel mai căutat de pe litoral, acum este închis, cumpărat de un om de afaceri, care vrea să-l reabiliteze. Printre piscine au crescut buruieni, iar printre buruieni și-au făcut nevoile câinii vagabonzi și turiștii.

La Olimp bate vântul socialismului. Pe singura terasă care mai funcționează la etajul fostului hotel Belvedere, am vrut să mănâncăm eu, soția și fetița câte un desert. Chelnerița ne-a adus un meniu rupt și slinos, pe care l-am apucat în silă cu două degete. Pagina cu deserturi părea destul de ofertantă, avea vreo cinci-șase feluri diferite. Ospătărița ne liniștește imediat: ”Avem decât clătite!”.

Pe un perete îmi atrage atenția un afiș mare, cu meniul zilei: ciorbă de burtă, șnițel de pui cu cartofi prăjiți, salată de varză și clătite. Mi-am adus aminte că asta am mâncat și ultima dată când am fost la Olimp, acum vreo 30 de ani.

Cât despre curățenia de pe litoralul românesc, aici nu-s prea multe de zis. Cam la orice colț de stradă și în mai toate tufele vezi mormane de resturi de mâncare, câte un cocean de porumb fiert aruncat la întâmplare, coji de banane maronite sau caserole cu hamsii și resturi de cartofi prăjiți. Iar dacă mai bate și vântul, toate gunoaiele sunt luate pe sus și plimbate de colo-colo, printre turiștii gălăgioși și mașinile parcate pe trotuarele înguste.

Turistul român

Apropo de turiști, pe litoral am văzut oameni din mai toate categoriile: părinți nepăsători, cu copii care țipă cât îi țin plămânii, copii apatici, cu părinți care urlă cât îi țin plămânii, turiști care iau prânzul la terasă în slip și cu nisip printre degetele de la picioare, turiști care iau prânzul îmbrăcați decent, femei pe tocuri înalte, femei pe tocuri mici, tipi cu tatuaj și atitudine, tipi cu tatuaj, dar fără atitudine, bărbați cu burtă și sâni, femei fără burtă și fără sâni și mulți, mulți, mulți oameni obezi. De fapt, nicăieri nu am văzut mai mulți oameni supraponderali la un loc ca pe plajă.

La micul dejun de la restaurantul hotelului, servit în regim de bufet suedez, oamenii își umpleau farfuriile de parcă venea sfârșitul lumii, chiar dacă tăvile erau realimentate permanent de personalul excelent instruit și coordonat de un domn cu experiență, pe nume Dorel. Întotdeauna am fost fascinat de câtă pâine pot mânca românii. Turnurile de felii de toast se înălțau semețe spre tavan în farfuriile turiștilor, într-un echilibru perfect. Am numărat în farfuria unei doamne vreo opt felii. Da, recunosc, uneori mă uit în farfuria altuia, nu mă pot abține...

Pe plajă se fumează ca în Centrul Vechi. Chiar dacă în jurul unui fumător sunt cel puțin patru-cinci copii care se joacă în nisip. Cred că nu mai merită menționat unde ajung la final mucurile de țigară, nu?

”Litoralul pentru toți” pare o glumă amară. Programul cu tarife reduse se încheie spre sfârșitul lunii septembrie, însă în jurul datei de 5 septembrie, când încă venea lume pe litoral (ce-i drept, mai puțină decât în plin sezon), unele terase deja se pregăteau pentru iernat, mesele erau strânse, iar angajații magazinelor de suveniruri se pregăteau și ei să tragă obloanele, strângând mărgelele de scoici, pocnitorile și mitralierele de jucărie. Cu toate astea, am auzit spre începutul lunii septembrie vorbindu-se în jurul meu din ce în ce mai mult în rusă, poloneză, franceză și maghiară. Oare ce-și ziceau? La un restaurant, doi părinți le vorbeau copiilor când în franceză, când în română: ”Bon appetit, rățușcă mică!”.

În fine, sfârșitul de sezon instalat totuși în plin program ”Litoralul pentru toți” era vizibil și la gara din Neptun, unde am citit pe un panou că trenul București-Mangalia circulă doar până pe 10 septembrie. Odată urcat în tren, zâmbesc amar când mă uit pe biletul CFR, pe care scrie cu litere mari ”HAI LA MARE!”.